Platforma de criptomonede Coinbase se va lista pe Wall Street în 14 aprilie

Monede virtuale Bitcoin - pexels- Roger Brown Foto: Monede virtuale (Pexels / Roger Brown)

Platforma americană de tranzacționare a criptomonedelor Coinbase a anunțat joi că se va lista pe bursa din New York în 14 aprilie, cu simbolul COIN, potrivit Le Figaro.

Listarea Coinbase pe platforma Nasdaq constituie o premieră pentru o companie care activează în domeniul monedelor virtuale. Grupul va recurge la metoda listării directe, și nu o ofertă publică tradițională, similar Spotify, Slack, Palantir sau Roblox.

Platforma a fost creată în 2012 în San Francisco și oferă servicii de tranzacționare și gestionare a portofoliilor de criptomonede. Grupul este în plină dezvoltare, cu o cifră de afaceri în creștere cu 136% în 2020, la 1,14 miliarde de dolari. Platforma a înregistrat anul trecut un profit de 322 milioane de dolari, după o pierdere de 30 de milioane în 2019.

Coinbase avea 43 de milioane de utilizatori la sfârșitul lui 2020. Societatea estimează volumul activelor de pe platformă la 90 de miliarde de dolari, o sumă susținută de aprecierea extrem de puternică a bitcoin, al cărui preț a explodat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: