Piața auto după zece luni: Înmatriculările de mașini noi au crescut cu peste 8%, după un plus timid de 9,4% în octombrie

masini Sursă foto: Unsplash

Piața auto din România a crescut în primele zece luni ale acestui an și a ajuns la 104.712 mașini noi înmatriculate, o creștere de 8,3% față de primele zece luni din 2021, când înmatriculările s-au ridicat la 96.728 mașini noi.

În piața națională, Top 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după zece luni din 2022, este condus de către Dacia (31.237 unități), urmată de Ford (10.319 unități), Toyota (9.089 unități), Renault (8.731 unități), Hyundai (8.202 unități), Volkswagen (7.567 unități), Skoda (7.168 unități), Mercedes Benz (6.018 unități), Peugeot (3.515 unități) și BMW (2.467 unități).

După evoluția importantă a lunilor anterioare, precum o creștere de peste 30% în septembrie, octombrie 2022 vine cu o creștere de numai 9,4% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similară din precedent. Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna octombrie 2022 este în scădere cu 11,7% față de perioada similară din anul 2020 şi în creştere cu 0,4% faţă de octombrie 2019.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna octombrie 2022, un volum de 10.423 unități, cu 9,8% mai mult decât în luna similară din 2021.

 

După primele zece luni ale anului 2022, se observă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+167,0%), Clasa B (-3,6%), Clasa C (-0,9%), Clasa D (+19,5%), Clasa E (-3,5%), Clasa F (+16,1%), SUV (+9,4%), MPV (+55,7%) și Clasa Sport (+14,2%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43,7%, în creștere cu 0,5% față de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 25,9%, în scădere cu 2,4% și Clasa B cu o cotă de 18,5%, în scădere cu 2,3% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele zece luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,8% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,1%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 6,2% față de primele zece luni din 2021 și dețin o cotă de 14,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după zece luni din 2022, o cotă de piață de 20,8%, care depăşeşte cu 6,8% si 7.080 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 8,1% din piață în primele 10 luni ale anului 2022 față de anul 2021 când reprezentau doar 2,7%.

Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+76,4%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+224,1%) şi a celor plug-in hybrid (+44,3%).

Cu atât mai mult, în primele zece luni din anul 2022, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 4.567 unități, model lansat în 2021, cu o creștere de 12 ori față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, 687 unități, cu o creștere de 7 ori față de 2021, Volkswagen e-UP! cu 398 unități, în creștere cu 21,3%, Hyundai Kona cu 327 unități, în creștere cu 19,8% și Tesla Model Y cu 227 unități, fără înmatriculări în primele 10 luni ale anului trecut.

În ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 300 unități, +57,1%, urmată de Renault Captur cu 215 unități, +5,9%, Mercedes Benz GLE cu 211 unități și o creștere de 40,7%, Hyundai Tucson cu 205 unități, în creștere cu 38,5% și Mercedes Benz GLC cu 181 unități, în scădere cu 1,1%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 2.030 unități, în creștere cu 10,4% față de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 1.685 unități și 0,8% creștere, apoi Toyota RAV4 cu 1.414 unități, în creștere cu 7,5%.

Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), se observă că, după zece luni din 2022, acestea dețin o cotă de piață de 21,1%, corespunzătoare unui volum total de 22.115 unități, în creștere cu 4,9% față de anul 2021, când se înregistrau 21.075 unități.

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna octombrie 2022 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 63,0% din totalul achizițiilor de autoturisme. Dacă ne raportăm la cele zece luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferenta de 41,0% le revine persoanelor fizice.

Categoria autovehicule comerciale ușoare înregistrează, în octombrie 2022, o scădere de 8,1% față de luna octombrie 2021. Pe ansamblul celor zece luni din acest an, se remarcă o scădere de 15,4%, care consemnează o evoluție opusă faţă de cea a autoturismelor (+8,3%). In acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul negativ în raport cu perioada similară a anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: