Petr Fiala, noul premier ceh, avertizează că 2022 va fi un an dificil pentru țara sa

Praga, Cehia Sursa foto: Pexels / jeshootscom

Noul premier al Republicii Cehe, Petr Fiala, a avertizat sâmbătă, în primul său discurs cu ocazia Anului Nou, că 2022 va fi unul dintre ”cei mai dificili” ani din istoria recentă a ţării sale şi a lansat un apel la solidaritate către conaţionalii săi, transmite dpa, citat de Agerpres.

Fiala (57 de ani) a apreciat că principalele provocări vor fi creşterea preţurilor energiei, inflaţia şi criza sanitară cauzată de pandemia de COVID-19.

De asemenea, noul şef al executivului de la Praga a menţionat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, funcţie pe care Cehia o va prelua de la Franţa la jumătatea acestui an.

”Timp de câteva luni vom fi auziţi şi văzuţi mai mult – opinia noastră va avea o greutate mai mare”, a spus Petr Fiala.

De altfel, Fiala are de judecat și asupra faptului că fostul prim-ministrul ceh Andrej Babis a promis să apere industria producătoare de automobile din țară, spunând că va contesta propunerea Uniunii Europene de a abandona mașinile pe benzină și diesel din 2035.

Până în 2030, UE țintește o scădere cu 55% a emisiilor de CO2 față de 2021. Tot atunci, media mașinilor comercializate de fiecare producător va trebui să se situeze sub 95 gr CO2/km. O altă propunere este reducerea cu 50% a emisiilor provenite de la camionete până în 2030.

Cehia e printre țările europene care s-au opus planului Comisiei și care doresc să-și protejeze industria auto. Cehii, unii dintre cei mai mari producători auto din lume pe cap de locuitor, vor face din acest subiect o prioritate atunci când vor prelua președinția rotativă a UE în a doua jumătate a anului 2022.

Industria auto reprezintă aproape o treime din economia cehă, care este bază de producție pentru mulți producători de automobile, inclusiv Skoda.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: