Peste 500 de firme și PFA-uri au intrat în insolvență în ianuarie, cu 16% peste nivelul din aceeași lună a anului trecut

insolventa, faliment Sursa foto: Pixabay

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în ianuarie 2024 a fost de 509, în creştere cu 16,74% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 436 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 76, număr în scădere cu 20,83% faţă de ianuarie 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 53 insolvenţe (plus 60,61%), Timiş – 51 (plus 104%), Bihor – 42 (plus 13,51%) şi Ilfov – 34 (plus 21,43%).

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 1 (minus 75%), Mehedinţi – 2 (minus 66,67%), Harghita – 2 (faţă de niciuna în ianuarie 2023), Gorj – 2 ( la fel ca în prima lună a anului trecut), Călăraşi – 2 (+100%), în timp de în judeţul Sălaj nu a fost consemnată nicio insolvenţă.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 135 (plus 1,5% comparativ cu ianuarie 2023), construcţii – 104 (plus 15,56%) şi în industria prelucrătoare – 64 (plus 16,36%).