Peste 500 de fermieri primesc bani pentru utilaje agricole noi, anunță ministrul Agriculturii

tractor, fermier, agricultura Sursa foto: Facebook / Azomureș

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă că peste 500 de fermieri primesc bani pentru utilaje agricole noi, 511 de proiecte fiind selectate pentru finanţare. Acestea vor primi în total peste 147 de milioane de euro.

”Aşa cum am promis, continuăm să sprijinim fermierii să investească în utilaje agricole performante. 511 de proiecte au fost selectate pentru finanţare şi vor primi în total peste 147 de milioane de euro, în cadrul sub-măsurii de finanţare 4.1 Investiţii în exploataţii Agricole”, spune ministrul Agriculturii, într-o postare pe pagina a de Facebook.

Acesta precizează că peste 500 de fermieri din sectorul vegetal primesc bani pentru a-şi cumpăra tractoare sau utilaje agricole noi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: