Pe şantierul Pasajului Doamna Ghica nu se mai lucrează din toamna anului trecut. Primarul Sectorului 2: Lucrările vor fi reluate din iulie

pasajul doamna ghica

Lucrările la Pasajul suprateran de la Doamna Ghica vor fi reluate în iulie, iar restricţiile de circulaţie se ridică din septembrie, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. Pasajul suprateran de la Doamna Ghica – Colentina este cea mai importantă investiţie în infrastructura de transport din Capitală, iar lucrările sunt blocate din toamna anului trecut, după ce Primăria Capitalei nu a mai asigurat finanţarea, având şi conturile blocate.

Pentru deblocarea lucrărilor, Primăria Generală şi Primăria Sectorului 2 au semnat un acord de asociere prin care s-au achitat datoriile, iar Primăria Sectorului 2 susţine finanţarea pentru continuarea lucrărilor.

„După o pleiadă de hățișuri birocratice complicate, azi am semnat alături de Nicușor Dan contractul de asociere cu Primăria Municipiului București privind Pasajul Doamna Ghica. În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuție și s-au stins datoriile. Intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Lucrările vor reîncepe în perioada următoare (început de iulie) și am primit promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate. Acest lucru va decongestiona traficul din zonă și se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă”, precizează primarul Radu Mihaiu.

Încă de la sfârşitul anului trecut, Primăria Sectorului 2 a început demersurile pentru a acorda 30 de milioane de lei de la bugetul local, iar Consiliul Local a aprobat finanţarea luna aceasta.

Gabriela Firea a început lucrările în septembrie 2019 şi a promis inaugurarea până la finalul anului 2020

Lucrările pentru construirea Pasajului Doamna Ghica au început în septembrie 2019, antreprenor fiind Trustul de Clădiri Metropolitane, companie din subordinea PMB, iar costul lucrărilor a fost stabilit la 110 milioane lei. În vara anului 2020, înainte de alegerile locale, fostul primar general promitea inaugurarea pasajului până la finalul acelui an. Pe şantier, însă, lucrările au încetinit şi chiar s-au blocat la un stadiu fizic de execuţie de sub 50%, pentru că Municipalitatea nu a reuşit să asigure finanţarea lucrărilor.

Linie de tramvai între Pipera şi „cartierele dormitor”

În proiectul tehnic, pasajul nu a fost prevăzut şi cu linie de tramvai care ar putea asigura transportul public între zona de business Pipera şi cartierele „dormitor” Pantelimon şi Titan. Atunci când a decis să acorde sprijinul financiar pentru reluarea lucrărilor, Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a menţionat că linia de tramvai este necesară (n.r înseamnă reducerea carosabilului la o singură bandă pe sens). Rămâne de văzut dacă lucrările vor continua cu acelaşi subcontractor şi ce se decide în privinţa liniei de tramvai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: