Camera Deputaților a aprobat miercuri, 31 mai, un amendament foarte important la un Proiect de Lege care elimină blocajul pentru majorarea salariilor la CFR Infrastructură și Călători (companie pe pierdere), dar care așteaptă aplicarea Statutului Personalului Feroviar de la 1 iulie. Practic, de o parte, Legea Bugetului nu permite majorări de salarii pentru companiile care au pierderi, dar pe de altă parte Legea Statutului Personalului Feroviar, promulgată încă din 2020 (dar prorogată de mai multe ori), își produce efectele de la 1 iulie. (rezultatele votului, aici). Dacă nu va fi atacată, Legea merge la promulgare.
Aplicarea Legii Statutului Personalului Feroviar care poate aduce majorări de salarii pentru zeci de mii de salariați de la căile ferate cu peste 40% (include și reîntregirea de 16% din 2022) este până la urmă și o decizie politică în contextul grevei profesorilor, iar sindicatele CFR au amenințat luni că vor opri trenurile de la 1 iulie dacă Guvernul nu aprobă Bugetele CFR Infrastructură și CFR Călători, companii cu aproape 40.000 de salariați. Pentru a acoperi majorarea salariilor doar pentru perioada iulie-decembrie 2023, Guvernul trebuie să găsească peste un miliard de lei.
Ministrul Grindeanu a recunoscut că salariile feroviarilor trebuie să crească și să ajungă la un nivel decent, dar în același timp bugetul să poată susține această majorare.
„Statutul Feroviarului s-a votat în Parlament în 2019 și s-a tot prorogat. Odată cu Ordonanța Trenuleț dinainte de adoptarea Bugetului pe anul 2023, Legea Statutului nu a mai fost prorogată. Noi în acest moment ne aflăm în situația următoare: Statutul trebuie să intre în vigoare pentru că nu a mai fost prorogat, dar pe de altă parte, intrarea în vigoare va duce la creșterea cheltuielilor cu personalul pe această zonă și se intră într-un anumit conflict. Vom găsi o soluție în săptămânile viitoare. Cert este că e nevoie de salarii decente, au rămas mult în urmă față de alte zone, susțin să fie aduse la un nivel decent”, afirma Sorin Grindeanu, pe 4 mai.
Majorarea salarială se acordă prin modificarea coeficienților minimi de ierarhizare: de la coeficientul 1 pentru muncitorii necalificați, 1,50 pentru cei calificați, 1,60 maiștri și 2,20 pentru studii superioare.