Parlamentul European a aprobat reguli care obligă companiile să repare produsele uzate, după perioada de garanție, la prețuri rezonabile / Propunerea le va permite consumatorilor să repare mai uşor şi mai ieftin produsele, în loc să cumpere unele noi

telefon mobil, mesaje text, SMS Sursa foto: pixabay.com

Parlamentul European a adoptat marţi directiva privind aşa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum maşini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preţ rezonabil şi într-un termen rezonabil după perioada de garanţie legală, transmite Agerpres.

Propunerea le va permite consumatorilor să repare mai uşor şi mai ieftin produsele, în loc să cumpere unele noi.

În plus, o cerere mai mare în acest sens va da un impuls sectorului reparaţiilor, stimulându-i în acelaşi timp pe producători şi vânzători să dezvolte modele de afaceri mai sustenabile. De asemenea, propunerea va asigura faptul că mai multe produse sunt reparate înainte să expire garanţia legală şi că, totodată, consumatorii au la dispoziţie opţiuni mai simple şi mai ieftine de reparare a produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic (cum ar fi aspiratoarele sau, în curând, tabletele şi telefoanele inteligente) atunci când garanţia legală a expirat sau când bunul nu mai funcţionează din cauza uzurii.

Cu 584 voturi pentru, trei împotrivă şi 14 abţineri, normele adoptate marţi de Parlamentul European clarifică obligaţiile producătorilor de a repara bunurile şi încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viaţă al produselor reparându-le.

Noile norme introduc un nou “drept la reparare” pentru consumatori, atât înainte de expirarea garanţiei legale, cât şi după expirarea acesteia. Înainte de expirarea garanţiei legale, vânzătorii vor fi obligaţi să ofere reparaţii, cu excepţia cazului în care acestea sunt mai costisitoare decât înlocuirea produsului. După expirarea garanţiei legale, consumatorii vor avea la dispoziţie un nou set de drepturi şi instrumente pentru ca repararea să devină o opţiune uşoară şi accesibilă. Astfel, consumatorii vor fi încurajaţi şi mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

Printre noile drepturi de care vor beneficia consumatorii se numără acela de a solicita producătorilor, în temeiul legislaţiei UE, repararea produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic, cum ar fi o maşină de spălat rufe sau un televizor.

În această categorie intră maşinile de spălat, aspiratoarele şi chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiţionat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Astfel, consumatorii vor avea întotdeauna la cine să apeleze atunci când optează să îşi repare produsele, iar producătorii vor fi încurajaţi să dezvolte modele de afaceri mai sustenabile. În plus, producătorii vor avea obligaţia de a-i informa pe consumatori cu privire la produsele pe care sunt obligaţi să le repare ei înşişi. Va fi pusă la punct o platformă online pentru găsirea de reparatori, care să îi pună în legătură pe consumatori cu reparatorii şi cu vânzătorii de bunuri recondiţionate din zona în care locuiesc.

Noile norme urmăresc să consolideze piaţa reparaţiilor din Uniune şi să reducă costul reparaţiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligaţia să ofere piese de schimb şi ustensile la un preţ rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale şi tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenţi să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D şi nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparaţiile mai accesibile, fiecare ţară a Uniunii va trebui să aplice cel puţin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere şi fonduri pentru reparaţii, să desfăşoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine iniţiativele din domeniu de la nivelul comunităţilor.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai uşor şi mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reuşită semnificativă pentru Parlament şi angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislaţie extinde garanţiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparaţii, oferă un acces mai bun la piesele de schimb şi asigură reparaţii mai uşoare, mai ieftine şi mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

După ce directiva va fi aprobată oficial de Consiliu şi publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziţie 24 de luni pentru a o transpune în legislaţia naţională.

Un sondaj Eurobarometru recent a arătat că 77% dintre europeni simt că au o responsabilitate personală de a acţiona pentru a limita schimbările climatice. Se aruncă produse care sunt adesea viabile şi care pot fi reparate, dar care sunt adesea aruncate prematur, fapt care produce 35 de milioane de tone de deşeuri, consumă 30 de milioane de tone de resurse şi generează 261 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră în UE în fiecare an. De asemenea, se estimează că înlocuirea produselor în locul reparării lor îi costă pe consumatori aproape 12 miliarde euro pe an. În plus, se estimează că iniţiativa va genera creştere economică şi investiţii în UE în valoare de 4,8 miliarde euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: