Compania de Drumuri și constructorul UMB au semnat miercuri contractele de execuție pentru cele trei loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani, cel mai puternic constructor din România urmând să lucreze la primăvară pe toate cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani. Contractele au fost semnate miercuri, la Ministerul Transporturilor în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a secretarului de stat PNL Ionel Scrioșteanu, responsabil cu infrastructura rutieră. Sunt primii kilometri de Autostradă care se construiesc în județul Iași, ocazie pentru ca politicienii și parlamentarii de la PSD, PNL și USR să se afișeze în pozele de la finalul ceremoniei.
Au lipsit, însă pentru că nu au fost invitate, Asociațiile Civice din Iași, adică cei care au ieșit în stradă pentru a susține dezvoltarea infrastructurii de transport din Moldova după cum a subliniat Ionel Apostol, fondatorul Asociației Împreună pentru Autostrada A 8 : ,,Ce ma face sa rad, este populismul ieftin de care dau dovada politicienii din regiune. Toti vor sa capitalizeze politic o “hapchină” cât mai mare din tortul acestei realizări firești. Dacă te uiți pe paginile lor de Facebook: la PSD-isti ii vetivedem pe ei în prim-plan, la PNL- iști,oamenii lor grupati ,iar la Usr- iști, care nici ei nu puteau sa lipsească din peisaj, poze doar cu ei. Este o veselie de nedescris. Dacă va uitați atent pe pozele lor, veți constata ca reprezentantii ASOCIATIILOR, care incepand cu 2017 au batut tara în lung si-nlat și în grupuri mai mici încă din 2012, lipsesc. Nu este mare supărare, dar totuși, o invitație de complezenta ar fi putut face !”
Printre politicienii și parlamentarii din Moldova care nu au ratat ceremonia de la Ministerul Transporturilor se numără președintele CJ Iași, liberalul Costel Alexe, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, deputații PNL Alexandru Muraru, Laurențiu Leoreanu (Neamț) și Mircea Fechet (fost ministru al Mediului, deputat de Bacău), deputații USR -Iași și Neamț Costette Chichirău și Iulian Bulai, social-democrata Ana Cătăuță, senatorul PSD Maricel Popa dar și fostul ministru al Dezvoltării în Guvernul Orban, Ion Ștefan, acum deputat Forța Dreptei (Partidul lui Ludovic Orban).
Termenul de execuție pentru Autostrada Bacău-Pașcani este de doi ani și jumătate. Anunțul șefului CNAIR, Cristian Pistol : ,, Am semnat astăzi contractele pentru construcția celor 77,4 km ai autostrăzii Bacău – Pașcani cu asocierea de firme românești S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L Valoarea totală a contractelor finanțate prin PNRR este de 4.682.198.422,61 lei fara TVA (cca. 955,5 mil. Euro). Durata de execuție a fiecarui contract este de 30 luni. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.