Paolo Gentiloni, Comisarul pentru Economie, spune că Europa ar putea evita recesiunea. În ce condiții?

Paolo Gentiloni - sursa Comisia Europeană Foto: Paolo Gentiloni - sursa Comisia Europeană

Europa poate evita recesiunea dacă oficialii responsabili de politica monetară şi fiscală vor cădea de acord asupra unor măsuri eficiente prin care să contracareze creşterea costurilor cu energia, a declarat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, informează platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

“Avem şansa, dacă lucrăm împreună, politica monetară şi politica fiscală, şi acum cu un pachet adecvat în domeniul energiei, să evităm recesiunea”, a spus Gentiloni în avanpremiera reuniunii miniştrilor europeni ai Finanţelor care va avea loc la Praga. “Este o provocare, dar este posibil”, a adăugat Gentiloni.

Europa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 50 de ani, în contextul în care Rusia a redus livrările de gaze ca reacţie la sancţiunile impuse de Occident Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Explozia inflaţiei a intensificat o criză a costului vieţii, aducând economiile europene în pragul recesiunii.

Liderii europeni negociază un plafon de preţ impus la importurile de gaze naturale ruseşti chiar dacă preşedintele Vladimir Putin a avertizat că Rusia va înceta să mai furnizeze gaze Europei dacă aceasta din urmă introduce un plafon de preţ.

Anul trecut, gazele naturale ruseşti au acoperit aproximativ 40% din necesarul de gaze al UE. Majoritatea ţărilor membre au găsit alternative la livrările ruseşti, dar, cel mai probabil, gospodăriile şi companiile vor suferi întreruperi în aprovizionarea cu energie în lunile reci de iarnă.

Joi, Banca Centrală Europeană şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea Produsului Intern Brut în zona euro pentru 2022, dar şi-a revizuit semnificativ estimările pentru 2023, în contextul crizei energetice provocată de războiul din Ucraina. Instituţia monetară se aşteaptă în prezent la o “stagnare” a activităţii economice la finele lui 2022 şi începutul lui 2023. Experţii BCE anticipează, în prezent, o creştere economică de 3,1% în 2022 şi una de doar 0,9% în 2023, faţă de prognozele din luna iunie, care mizau pe un avans de 2,8%, respectiv 2,1%.

“Există riscul unei recesiuni”, a declarat ministrul de Finanţe din Luxemburg, Yuriko Backes la sosirea sa la Praga, adăugând că oficialii au o “responsabilitate uriaşă să ia măsuri şi să nu lase acest lucru să se întâmple”. “Trebuie să ne coordonăm paşii la nivelul UE astfel încât măsurile luate într-o ţară să nu afecteze ţările vecine. Suntem supuşi unui stres inflaţionist şi trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a sprijini companiile şi gospodăriile”, a mai spus ministrul de Finanţe din Luxemburg.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: