Palace SA Sinaia trece pe profit la jumătatea anului, deși cifra de afaceri a companiei a scăzut la jumătate

Palace Sursa foto: Palace

Compania Palace SA, care deține hotelurile Palace și Caraiman din Sinaia, a înregistrat un profit net de 284.000 de lei în prima jumătate a anului, în condițiile în care cifra de afaceri s-a înjumătățit, la 1,35 milioane de lei din cauza închiderii hotelului Caraiman, aflat în reabilitare și renovare.

Interesant este faptul că numărul de turiști a scăzut radical în prima jumătate a acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă la Caraiman e de înțeles, hotelul fiind în renovare, la Palace e destul de greu de înțeles cum numărul de turiști cazați s-a diminuat de la 2.400 în șase luni din 2020, la doar 1.500 în prima jumătate a acestui an.

De asemenea, numărul de nopți petrecute în cele două hoteluri a scăzut la zero în Caraiman (aflat în renovare) și la 3.714 în Palace, care anul trecut, când compania a pierdut 584.000 lei, a fost de peste 6.100.

Ambele hoteluri deținute de Palace SA sunt clădiri de patrimoniu istoric, fiind construite în 1911 (Palace) și 1881 (Caraiman).

Hotelul Palace are 72 camere twin, 47 camere matrimoniale, 19 camere single, 3 apartamente, 9 garsoniere, restaurant (230 locuri), terasă, centrul Lavander Spa (piscina interioara, sauna umeda, sauna uscata, sala fitness, zona relaxare, masaj), iar Caraiman are are 71 de camere (10 garsoniere si 61 camere duble și single), un restaurant cu specific românesc, săli de conferințe, și terasă.

Compania care este proprietarul celor două hoteluri este deținuta de Cornelia-Angela Cozma, în proporție de 32%, Broadhurst Investment (compania lui Siminel Andrei) cu 21,4% dintre acțiuni, CC-CF Investiții Imobiliare din Galați cu 15,4%, MHC Explorer din Deva cu 14,5% și alți acționari cu 16,6%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ŕeducerea pe noaptea de cazare, oferte, marketing .
    E atat de simplu!
    Prefer sa ma duc sa stau o noapte mai sus spre Schiori cu 250-300 lei decat aici cu 450!

    • Daca Palaxe pube acu o oferta de cazare pe 6 luni cu 250 lei noaptea cu md inclus va avea hotelul plin si recastiga vadul!
      Plus ca omoara si concurenta!
      Dar calicia actionariatului ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.