OMV Petrom a lansat o platformă digitală prin care afacerile mici și mijlocii pot încheia un contract de furnizare gaze în doar 20 de minute

tableta, digital Sursa foto: OMV Petrom

OMV Petrom a anunțat miercuri că a lansat platforma digitală Utilio.ro, prin care afacerile mici și mijlocii pot încheia și valida un contract de furnizare gaze naturale în numai 20 de minute.

Platforma este destinată afacerilor mici și mijlocii și digitalizează întregul proces de contractare și de gestionare a serviciilor de furnizare gaze naturale. Pentru un nou client, timpul estimat pentru încheierea și validarea unui contract de furnizare gaze naturale pe platforma utilio.ro este de 20 de minute.

Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Gas: „Suntem o companie integrată de energie și un furnizor de încredere de gaze naturale, acoperind aproximativ 40% din necesarul de consum al pieței din România. Utilio.ro face parte din strategia noastră de a ne orienta cu oferte de furnizare gaze naturale spre afacerile mici și mijlocii și, prin această platformă, oferim un serviciu inteligent și transparent prin care simplificăm interacțiunea cu clienții noștri.”

Platforma utilio.ro este accesibilă de pe orice dispozitiv (desktop, tabletă, telefon). Prin utilio.ro, serviciile de furnizare gaze naturale de la OMV Petrom pot fi personalizate, iar clienții persoane juridice beneficiază de un control eficient al consumului, de un grad ridicat de predictibilitate a costurilor și de termene extinse de plată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.