Oil Terminal, operator portuar controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a avut un profit net de 25 milioane lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 42,6% față de 2021

oilterminal, terminal petrol Foto: Oil Terminal

Oil Terminal, operator portuar controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a raportat un profit net de 25,38 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 42,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui raport al companiei, citat de Agerpres.

Veniturile totale realizate sunt în sumă de 172,5 milioane de lei, mai mari cu 21,8% comparativ cu nivelul aprobat pentru primele 6 luni 2023 şi cu 28,1% comparativ cu 30 iunie 2022. Veniturile din exploatare realizate înregistrează o creştere cu 21,9% comparativ cu nivelul bugetat, pe seama veniturilor din servicii prestate (care deţin o pondere de 98,4% în cifra de afaceri) şi cu 29,7% comparativ cu nivelul realizat la 30 iunie 2022.

Compania menţionează că, faţă de veniturile planificate prin bugetul aprobat, datorită contextului generat de conflictul militar din Ucraina, din prestările de servicii s-au realizat venituri suplimentare neprevăzute prin Programul fizic aprobat, denumite venituri de conjunctură. Astfel, la 30 iunie 2023 veniturile de conjunctură realizate reprezintă 90,2% din depăşirea veniturilor planificate cu 30,861 milioane de lei. Veniturile financiare în sumă de 0,88 milioane de lei sunt mai mari cu 0,7% faţă de BVC aprobat şi mai mici cu 62,7% comparativ cu 30 iunie 2022.

Cheltuielile totale realizate, în sumă de 143,3 milioane de lei, sunt mai mari cu 7% faţă de nivelul aprobat prin BVC 2023 şi cu 25,6% comparativ cu nivelul realizat la 30 iunie 2022.

Oil Terminal ocupă o poziţie strategică în Zona Mării Negre, fiind cel mai mare terminal petrolier operator de produse petroliere din portul Constanţa a cărui activitate de bază cuprinde efectuarea prestaţiilor de servicii privind primirea, încărcarea, descărcarea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice, chimice lichide precum şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit (cod CAEN 5224 – manipulări).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: