Lumea se confruntă cu creșteri record ale prețurilor energiei pe toate liniile – de la benzină și gaze naturale până la cărbune, iar unii experți se tem că acesta ar putea fi doar începutul, arată o analiză CNN Business.
Actualii și foștii oficiali din domeniul energiei spun pentru CNN că sunt îngrijorați de faptul că invazia Rusiei în Ucraina a dus lumea într-o criză care va rivaliza sau chiar va depăși crizele petroliere din anii 1970 și începutul anilor 1980. Aceasta în condițiile lipsei de investiții în anii recenți.
Spre deosebire de acele episoade dure, criza de acum nu se limitează la petro.
„Acum avem o criză a petrolului, o criză a gazelor și o criză a electricității în același timp”, a declarat Fatih Birol, șeful grupului de supraveghere al Agenției Internaționale pentru Energie, pentru Der Spiegel, într-un interviu publicat săptămâna aceasta. „Această criză energetică este mult mai mare decât criza petrolului din anii 1970 și 1980. Și probabil va dura mai mult”, a spus oficialul.
Economia globală a reușit în mare măsură să reziste până acum la creșterea prețurilor la energie. Dar prețurile ar putea continua să crească la niveluri nesustenabile, pe măsură ce Europa încearcă să se îndepărteze de petrolul și, potențial, de gazul rusesc. Lipsa de aprovizionare ar putea duce la unele alegeri dificile în Europa, inclusiv raționalizarea.
Joe McMonigle, secretarul general al Forumului Internațional al Energiei, a spus că este de acord cu această prognoză sumbră a AIE. „Avem o problemă serioasă în întreaga lume și cred că politicienii tocmai se trezesc. Este un fel de furtună perfectă”, a declarat McMonigle, al cărui grup servește ca intermediar pentru națiunile producătoare și consumatoare de energie.
Amploarea acelei furtuni perfecte – subinvestiții, cererea puternică și întreruperile aprovizionării din cauza războiului – va avea consecințe serioase, amenințând redresarea economică din urma pandemiei, exacerbând inflația, alimentând tulburările sociale și subminând eforturile de salvare a planetei de la încălzirea globală.
Birol a avertizat cu privire la blocajele aprovizionării cu benzină și motorină, în special în Europa, precum și raționalizarea gazelor naturale iarna viitoare în Europa.
„Este o criză pentru care lumea este îngrozitor de nepregătită”, a spus Robert McNally, care a fost consilier energetic de top al fostului președinte american George W. Bush.
Nu numai că prețurile la energie sunt foarte mari, dar fiabilitatea rețelei electrice este pusă în pericol de temperaturile extreme și de seceta severă. Un organism de reglementare al rețelei electrice din SUA a avertizat luna trecută că anumite părți ale țării s-ar putea confrunta cu penurie de electricitate și chiar pene de curent în această vară.
Fostul consilier energetic al fostului președinte SUA Obama, Jason Bordoff, și profesorul de la Universitatea Harvard, Meghan O’Sullivan, au scris un articol în The Economist la sfârșitul lunii martie, avertizând că lumea se afla în pragul a „ceea ce ar putea deveni cea mai gravă criză energetică din anii 1970”.
„De când am scris asta, temerile noastre s-au adeverit”, a declarat Bordoff, decanul co-fondator al Columbia Climate School, pentru CNN.
Desigur, există diferențe cheie între situația de azi și anii 1970. Prețurile nu au crescut la fel de mult ca atunci, iar factorii de decizie politică nu au recurs la pași extremi, precum controlul prețurilor.
„Dacă am recurge la controlul prețurilor și la plafonarea prețurilor, atunci am putea avea lipsuri”, a spus McNally.
Analiza integrală AICI