Obligaţiunile dezvoltatorului imobiliar Qualis Properties debutează vineri pe BVB – SMT

Imobiliare pixabay.com

Deschiderea şedinţei bursiere de vineri va marca listarea primei emisiuni de obligaţiuni a dezvoltatorului imobiliar Qualis Properties (QUAL24E) pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Agerpres.

Evenimentul va începe la ora 10:00 şi va putea fi urmărit live pe canalele de social media ale Bursei de Valori Bucureşti (Facebook şi YouTube).

Valoarea maximă a emisiunii de obligaţiuni este de 2.093.700 euro, cu o maturitate la 3 ani, iar cuponul este de 9%/an.

Societatea Qualis Properties dezvoltă proiecte rezidenţiale începând cu anul 2017.

În perioada 2017-2020, Qualis Properties a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri plecând de la o valoare de 231.679 lei în anul 2017 la 20.390.045 lei în 31 decembrie 2020.

Întreaga cifră de afaceri a fost realizată de vânzarea de unităţi locative şi de spaţii comerciale din incinta proiectelor rezidenţiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: