Numărul de autorizații de construire eliberate pentru clădiri de locuințe în primele opt luni ale anului a scăzut cu 10,5% față de același interval din 2021

santier si macarale

În luna august 2022, s-au eliberat 4043 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,6%, faţă de luna iulie 2022 dar în scădere cu 17 %, faţă de luna august 2021, arată datele Institutului Național de Statistică. În primele opt luni ale anului, s-au eliberat 30620 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2021.

În luna august 2022 s-au eliberat 4043 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, mai multe decât luna precedentă (+4,6% față de iulie), dar cu o suprafață utilă totală în scădere, de 1.070.581 mp (-6,4% față de luna precedentă). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 69,3% sunt pentru zona rurală. În luna august 2022 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+178 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+100 autorizaţii), Nord-Est (+75), Centru (+70), Sud-Vest Oltenia (+69) şi Sud-Est (+60). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-86 autorizaţii), Vest (-62) şi Sud-Muntenia (-48).

În luna august 2022 s-au eliberat 635 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+20,5%), în suprafaţă utilă totală de 216357 mp (-15,5%). Comparativ cu luna precedentă, în luna august 2022 s-a înregistrat o scădere (-39588 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-53114 mp), Sud-Muntenia (-29548), Vest (-18541), Bucuresti-Ilfov (-8602) şi Sud-Vest Oltenia (-1450). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+37544 mp), Sud-Est (+27049) şi Nord-Est (+7074)

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna august 2022 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-6,3%) cât şi a suprafaței utile totale (-7,2%). În profil teritorial, această scădere (-16864 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-27121 mp), Nord-Est (-16026), Sud-Muntenia (-13085), Sud-Vest Oltenia (-9082) şi Vest (-3622). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+27965 mp), SudEst (+23480) şi Bucureşti-Ilfov (+627).

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2022 s-au eliberat 30620 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada 1.I – 31.VIII.2021. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-783 autorizaţii), Sud-Muntenia (-771), Bucureşti-Ilfov (-600), Vest (-421), Sud-Vest Oltenia (-347), Nord-Vest (-338), Sud-Est (-310) şi Centru (-25).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: