Pandemia i-a obligat pe oameni să petreacă mai mult timp în propriile locuinţe, din cauza restricţiilor de circulaţie, şi a generat totodată o creştere a reticenţei faţă de interacţiunile fizice pe care le presupune operaţiunea de reparare şi/sau mentenanţă a diverselor echipamente, se arată într-un comunicat al Ariston Thermo România, remis, marţi, Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit estimărilor specialiştilor Ariston Thermo pe zona de service, numărul solicitărilor de intervenţie pentru verificări tehnice periodice sau revizii a scăzut, în 2020, pe fondul perioadei de lockdown, cu aproximativ 25% faţă de perioada anterioară. În acest an, în contextul relaxării restricţiilor, numărul solicitărilor de intervenţii pentru revizie a început din nou să crească însă situaţia este departe de a fi una bună deoarece, inclusiv înainte de izbucnirea pandemiei, aceste activităţi erau realizate într-un procent foarte mic, adaugă specialiştii.

“Pandemia a schimbat obiceiurile de consum. Pe de-o parte, odată cu restricţiile de circulaţie şi impunerea, în multe cazuri, a programului de lucru de acasă, oamenii au devenit mult mai preocupaţi de confortul propriului cămin, pentru că au petrecut mai mult timp în interiorul acestuia. Pe de altă parte, ei au devenit şi mai ezitanţi în interacţiunile fizice clasice, pe care le presupuneau anterior operaţiunile de verificare şi/sau revizie tehnică a centralelor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, CEO Ariston Thermo România.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Verificarea tehnică periodică este o operaţiune care se efectuează o dată la doi ani şi este obligatorie prin lege. Specialiştii Ariston Thermo România recomandă, însă, şi revizia anuală a centralei termice, ambele operaţiuni având rolul de a prelungi durata de viaţă a produselor şi optimiza performanţele. Scopul acestor operaţiuni este de a permite funcţionarea în siguranţă a centralelor termice, un lucru foarte important, de care depinde confortul zilnic al locuinţei.

“Lucrurile nu stăteau foarte bine nici înainte de pandemie, când statisticile indicau că sub 50% dintre români făceau operaţiunile anuale de mentenanţă a centralei. Acest lucru arată că există o lipsă de informare referitor la motivele pentru care această operaţiune periodică este necesară. În calitatea sa de lider al pieţei de centrale termice din România, Ariston Thermo România îşi propune să fie parte din demersurile de informare a populaţiei în această direcţie şi recomandă tuturor clienţilor săi să nu neglijeze verificarea tehnică periodică a centralelor termice pe care le deţin, pentru a putea beneficia de confort sporit, în siguranţă”, a comentat Cătălin Drăguleanu.

În mod normal, verificarea tehnică este o operaţiune relativ simplă, care nu durează mai mult de 1,5-2 ore. În funcţie de localitate şi de centrul de service ales, costul reviziei este cuprins între 150 şi 200 de lei.

Aceasta include acţiuni de curăţare şi întreţinere a schimbătorului de căldură, de verificare sau refacere a reglajelor de ardere, schimbarea filtrelor de apă rece şi încălzire.

Doar centrele de service autorizate pot asigura asistenţă specializată şi intervenţii cu piese de schimb originale.