Nuclearelectrica încheie o înțelegere cu o companie poloneză pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici NuScale

NuScale SMR centrale nucleare mici Sursa foto: NuScale

Compania de stat Nuclearelectrica a anunțat marți că a semnat un memorandum de înțelegere neangajant cu compania poloneză Polska Miedz, pentru dezvoltarea de proiecte de reactoare modulare mici (SMR) fabricate de americanii de la NuScale.

Cooperarea dintre Nuclearelectrica și Polska Miedz, în cadrul Memorandumului de Înțelegere, vizează schimbul de experiență și know-how, cu o durată de 36 de luni, în domeniile tehnic, economic, juridic, financiar și organizatoric, pentru dezvoltarea proiectelor de reactoare modulare de mici dimensiuni care vor fi dezvoltate de România și Polonia.

„Interesul internațional pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni este direct proporțional cu interesul țărilor de a asigura securitatea energetică și de a atinge obiectivele de decarbonizare, având în vedere caracteristicile inovatoare ale acestei tehnologii: modularitatea și flexibilitatea, având un impact direct asupra reducerii costurilor și perioadei de dezvoltare. România, cu o experiență de peste 25 de ani în exploatarea în siguranță a centralei sale nucleare, a inițiat deja dezvoltarea unui proiect NuScale SMR, singura tehnologie SMR certificată la nivel internațional. Suntem bucuroși să colaborăm și să împărtășim experiența noastră și lecțiile învățate și să sprijinim KGHM în primii săi pași pentru implementarea unei tehnologii sigure, curate și inovatoare”, a declarat Cosmin Ghiță, director general, SN Nuclearelectrica.

„Pentru KGHM, energia nucleară înseamnă independență energetică și costuri mai mici. Investiția în SMR-uri este o prioritate și ne va permite, de asemenea, să ne menținem avantajul competitiv în afaceri la nivel global. Introducerea unei tehnologii inovatoare în domeniul energiei nucleare, bazată pe module de mici dimensiuni, reprezintă un eveniment decisiv pentru economia poloneză. Această cooperare cu un partener experimentat din România oferă un sprijin esential pentru această dezvoltare”, a declarat Marcin Chludziński, președintele Consiliului de Administrație al KGHM Polska Miedź S.A.

Memorandumul de înțelegere dintre cele două părți presupune o abordare complexă a tuturor activităților de dezvoltare a unui proiect SMR, de la selectarea amplasamentului până la dezafectare, cu scopul de a dezvolta proiecte SMR robuste, sigure și eficiente din punct de vedere al costurilor în România și Polonia.

„Fiind două dintre primele țări care s-au alăturat demersului de obținere a independenței energetice cu ajutorul uneia dintre cele mai avansate tehnologii de energie nucleară, tehnologia inovatoare a reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale, România și Polonia își vor consolida securitatea energetică cu o sursă de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, atingându-și în același timp obiectivele de decarbonizare”, transmite Nuclearelectrica.

Proiectul pe care atât România cât și Polonia îl vor dezvolta, în cooperare cu NuScale, va avea 6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe, 462 MWe, în total și va genera 193 de locuri de muncă permanente în cadrul centralei, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite eliberarea în atmosferă a 4 milioane de tone de CO2 pe an.

KGHM, împreună cu NuScale, intenționează să implementeze tehnologia SMR în Polonia, în acest deceniu. Primul SMR din Polonia va furniza energie curată pentru unitățile de producție de cupru ale companiei. În acest sens, KGHM a depus deja o cerere la Agenția Națională pentru Energie Atomică pentru a evalua tehnologia și a pregăti un studiu de amplasare. De asemenea, ca și în România, se va înființa în Polonia un simulator al unei camere de comandă SMR (Centrul de educație – Centrul E2) pentru formarea operatorilor și a specialiștilor în domeniul nuclear.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: