Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, în primele trei luni ale acestui an, au fost cumpărate cu 30% mai multe abonamente şi călătorii STB, faţă de începutul anului trecut. El a adăugat că încasările la nivelul STB sunt cu 25% mai mari, comparativ cu primele trei luni ale anului anterior, scrie News.ro.
„În primele trei luni ale acestui an, au fost cumpărate cu 30% mai multe abonamente şi călătorii STB, faţă de începutul anului 2022. Şi încasările la nivelul STB sunt cu 25% mai mari, comparativ cu primele trei luni ale anului 2022. Eficientizarea transportului public în comun este un proces în evoluţie, aşa că măsurile privind modernizarea transportului public continuă. Din cele 100 de tramvaie Astra, 32 sunt pe traseu, cele 100 de troleibuze vor fi livrate în primul trimestru al anului viitor, iar în privinţa celor 100 de autobuze electrice sper să finalizăm cât mai curând licitaţia. La acestea se adaugă şi paşii făcuţi în privinţa digitalizării – aplicaţia Google Maps, care arată călătorilor unde se află exact pe traseu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul cu care urmează să se deplaseze, şi aplicaţia Youth TB, dedicată elevilor din Bucureşti şi Ilfov pentru obţinerea abonamentului gratuit de transport”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook.
Edilul general a a adăugat că alte proiecte privind transportul public în comun sunt în diverse stadii de realizare.
„Reabilitarea a 40 de kilometri de linie de tramvai, extinderea infrastructurii de tramvai în Capitală pe 15 km, pentru a face conexiunea între zone importante ale oraşului, montarea de panouri digitale în 968 de staţii de transport, achiziţia, prin PNRR, a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă, şi a unor microbuze electrice. Continuăm, aşadar, modernizarea transportului public din Capitală, astfel încât acesta să devină o opţiune cât mai atractivă pentru bucureşteni”, a conchis Dan.