Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că datoria curentă pe care municipalitatea o are la Elcen este între 200 şi 250 de milioane şi a precizat că în lunile de vară Primăria plăteşte mai mult. El a anunţat că această datorie curentă ar putea fi stinsă cel târziu în luna august, scrie News.ro.
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă dacă s-a terminat auditul legat de datoria faţă de Elcen.
„Nu a început. În schimb, din datoria… Am avut nişte luni dificile, ştiţi că am primit 20% mai puţin decât anul trecut, am avut nişte luni dificile inclusiv mai, în iunie am stat mai bine şi am mai compensat din datoria curentă pe care o avem la ei. Deci pe curent cred că mai sunt undeva la poate între 200-250 de milioane şi ce o să rezulte din audit, probabil că 400 de milioane, de ordinul ăsta de mărime”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai fost întrebat când va putea lichida primăria datoria la Elcen.
”Dacă suntem în calendarul de plăţi din impozite care, aşa cum a fost estimat de Ministerul Finanţelor la început e posibil ca… În orice caz, pentru că acum urmează lunile de vară în care ce trebuie noi să plătim şi asta s-a întâmplat în fiecare an din 2021 până acum, deci în lunile de vară facturile sunt de 15, 20, 25 de milioane şi noi am dat în fiecare an 80 – 90 de milioane ca să compensăm datoria curentă. Deci cu datoria curentă o să fim la zi cel târziu în august şi probabil că, în măsura în care se termină auditul până atunci, o să începem să plătim, aş zice undeva la jumătate din acea datorie istorică”, a mai declarat Nicuşor Dan.