Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat vineri că Pasajul Ciurel, numit „cel mai scump viraj la stânga din România”, nu va fi continuat către Autostrada București-Pitești, așa cum era prevăzut inițial, prin traversarea Cartierului Militari. El a precizat că un motiv este legat de apropierea de Lacul Morii, o sursă de aprovizionare cu apă, iar al doilea îl reprezintă planurile pentru dezvoltarea urbană a Dâmboviței.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Din două motive. Unul este un motiv de mediu. Așa cum este proiectul făcut, el trece la 20 de metri de un lac din care Bucureștiul se alimentează, pe de o parte. Pe de altă parte, Bucureștiul are o mare oportunitate în zona care începe de la Lacul Morii și se termină fie la Biblioteca Națională, fie la Parcul Văcărești. Noi vrem ca Dâmbovița să devină un element definitoriu al orașului în care să avem foarte spații pietonale, este o foarte mare densitate academică în zona de la Semănătoarea până la Biblioteca Națională. Și atunci nu vrem să facem o astfel de ieșire până în autostradă, ar transforma toată această zonă din stânga și din dreapta Dâmboviței într-o zonă de tranzit și nu într-o zonă urbană pe care noi vrem să o dezvoltăm”, a afirmat primarul Capitalei.

După zece ani de lucrări și o investiție de 55 de milioane de euro, Podul Ciurel a fost inaugurat anul trecut, înaintea alegerilor locale, însă imediat după deschidere au apărut problemele. Pe podul de 1 kilometru s-au format cozi de mașini, iar autobuzele au avut dificultăți în a urca pe pod, din cauză că banda de circulație era prea îngustă. Această problemă a fost rezolvată ulterior, prin lărgirea benzii.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Pasajul Ciurel era proiectat pentru a duce traficul dinspre centrul Capitalei către Autostrada București-Pitești, fără a mai traversa cartierul Militari. Acum, el doar trece peste șoseaua Virtuții și se oprește într-un mal de pământ, deoarece între timp pe traseul inițial au apărut numeroase construcții. Drept urmare, utilitatea sa este pusă la îndoială.