SURSE Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, vrea ca proiectul de buget pe 2022 să fie adoptat până la sfârșitul anului

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

Proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale vor fi adoptate până în Crăciun, au declarat surse politice pentru News.ro.

Prin urmare, în maximum două săptămâni, cele două propuneri legislative ar putea fi adoptate de către Legislativ, într-un plen reunit, au adăugat sursele citate.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a scris marți pe Facebook că la nivelul ministerului a început analiza proiecțiilor bugetare pentru anul viitor și fundamentarea documentelor care însoțesc proiectul de buget pentru 2022: Strategia fiscal-bugetară și proiectul legii plafoanelor bugetare.

Acesta precizează că „avem de recuperat multe întârzieri și lucruri nerealizate la timp, dar lucrăm temeinic, așezat și găsim soluții. Colegii de cabinet știu că ușa biroului meu este oricând deschisă. Discutăm despre necesarul de finanțare pentru proiectele și politicile fiecărui minister, despre prioritățile din programul de guvernare. Avem ambiția să chibzuim cât mai bine banii publici!”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: