Nestle recunoaşte că a recurs la tratamente interzise cu ultraviolete şi filtre de carbon activ pentru a menţine securitatea apelor sale minerale

apă minerală Sursa foto: Pixabay

Nestlé Waters, cel mai mare producător mondial de apă minerală, a informat autorităţile franceze în anul 2021 că a recurs la tratamente interzise cu ultraviolete şi filtre de carbon activ pentru anumite ape minerale din portofoliul său, în ideea de a le menţine “securitatea alimentară”, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Chiar dacă aceste tratamente “au avut întotdeauna drept obiectiv garantarea securităţii alimentare”, ele “au dus compania într-o poziţie în care a pierdut din vedere miza respectării reglementărilor”, a explicat Nestlé Waters, confirmând informaţiile publicate anterior în cotidianul Les Echos.

Mărcile de apă minerală vizate de tratamentele respective, Perrier, Vittel, Hépar şi Contrex, toate aflate în proprietatea grupului Nestlé, respectă acum “în totalitate cadrul de reglementare aplicabil în Franţa”, subliniază compania.

Reglementările interzic orice dezinfecţie a apelor minerale, care trebuie să fie în mod natural de o calitate microbiologică ridicată, contrar apei de la robinet, care este dezinfectată înainte de a deveni potabilă. Conform acestei reglementări, sunt interzise tratamentele cu ultraviolete şi filtre de carbon activ, la care a recurs Nestlé Waters cel puţin până în 2021, pentru că data exactă la care a încetat să mai recurgă la acest tip de tratamente nu a fost comunicată.

Însă compania îşi justifică recursul la aceste tehnici prin “evoluţiile din jurul surselor noastre, care pot uneori să facă dificilă menţinerea stabilităţii caracteristicilor esenţiale” a apelor, cu alte cuvine securitatea lor alimentară (lipsa poluării) şi compoziţia lor în minerale.

Încetarea utilizării acestor dispozitive de tratare şi filtrare a obligat Nestlé Waters să îşi suspende activităţile la anumite puţuri ale sale din regiunea Vosges, ceea ce a condus la o diminuare a volumelor de producţie a apelor minerale Hépar şi Contrex.

Nestle este cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, prezentă în 189 de ţări şi având peste 300.000 de angajaţi. Grupul Nestle este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se Nescafe, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Toate filtrele de apa moderne sterilizeaza cu ultraviolete si inlatura mirosurile cu carbune activ.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.