Negocierile cu Rusia trebuie să aibă în prim plan Nord Stream 2, pentru a-l descuraja pe Putin (Naftogaz CEO)

nord-stream-2

Iuri Vitrenko, directorul companiei ucrainene de stat Naftogaz, consideră că este absurd ca Nord Stream 2 să nu figureze în rândul principalelor priorități în negocierile internaționale cu Kremlinul și cere noi sancțiuni asupra gazoductului pentru a descuraja o potențială invazie a Rusiei, potrivit CNBC.

Comentariile sale vin după reuniunea Consiliului NATO – Rusia care a avut loc miercuri și înaintea unei noi negocieri care va avea loc joi la Viena sub egida OSCE.

Negocierile au ca scop prevenirea unei noi crize în condițiile în care militari ruși sunt masați la granița cu Ucraina.

Vitrenko afirmă că este surprins că Nord Stream 2 nu este un punct central în discuții.

“Este greu de înțeles cum acest lucru poate trece neobservat sau să nu antreneze nicio consecință. Este ceva ce ar trebui să fie pe primul plan, astfel încât ar trebui în primul rând să sancționezi Nord Stream 2. Ar trebui să-și arate din nou poziția fermă în fața lui Putin,” a declarat Vitrenko.

“Și, spre exemplu, dacă cineva vrea să discute noi sancțiuni dacă va exista o nouă agresiune din partea rusească, ar trebui să discute despre Nord Stream 1. Deci, nu spun că Nord Stream 2 este singurul lucru care ar trebui să fie pe agendă, dar ar trebui să fie în prim plan pentru a arăta că Vestul este serios.”

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a avertizat însă asupra creării unei legături între Nord Stream 2 și tensiunile puternice dintre Rusia și Ucraina.

“Trebuie să rezolvăm acest conflict și trebuie să-l rezolvăm în negocieri – aceasta este oportunitatea pe care o avem acum și ar trebui să o folosim mai degrabă decât să stabilim o legătură cu proiecte care nu au nicio legătură cu acest conflict,” a afirmat Lambrecht, citată de Reuters.

Vitrenko are însă o altă opinie: „Experiența mea personală cu Putin este că îl poți face să facă lucrurile corecte dacă ești pregătit să confrunți Rusia”.

“Deci, ei înțeleg doar poziții puternice în negocieri, astfel încât dacă nu ești gata să-i arăți că ai o poziție puternică și te-ai pregătit în avans, nu ai nicio șansă să câștigi cu Putin”, a avertizat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: