Motorina standard de la Petrom a ajuns la 9 lei, preț fără compensarea acordată de guvern. Prețul a urcat azi cu 4 bani. În doar o lună, benzina și motorina s-au scumpit cu 59 de bani

Petrom 07 nov 2022 motorina

Prețul motorinei standard de la Petrom, fără compensarea acordată de guvern, a ajuns la 9 lei. Motorina standard s-a scumpit din nou, azi-noapte, cu încă 4 bani. Precedenta scumpire a avut loc joi după-amiază, când a fost aplicată o majorare tot de 4 bani.

Prețurile afișate la stațiile Petrom din Capitală sunt cuprinse între 8,48 lei și 8,51 lei pentru litrul de motorină standard, după aplicarea compensării de 50 de bani, conform Monitorul Prețurilor

Cele din imagine sunt de la stația Petrom din Calea Vitan nr. 49-55.

Seria scumpirii carburanților a început vineri 7 octombrie, după mai multe săptămâni de ieftiniri. Atunci, Petrom a majorat prețurile cu patru bani pentru litrul de benzină standard și cu opt bani pentru litrul de motorină standard.

În această perioadă, au avut loc mai multe majorări de prețuri, astfel că un litru de motorină costă astăzi cu 59 de bani mai mult. Prețul benzinei a urcat în aceeași perioadă tot cu 59 de bani. 

La 1 octombrie, a intrat în vigoare măsura privind reducerea preţului carburanţilor cu 50 de bani pe litru, valabilă până la 31 decembrie 2022.

Majorările din ultima lună au anulat efectul compensării atât în cazul motorinei, cât și în cazul benzinei.

Conform peco-online, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 8,0%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 26.5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 6,9%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 27,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

În această perioadă, România se află pe locul al 8-lea în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzina, după Bulgaria, Croația, Cipru, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia.

În cazul motorinei, țara noastră este situată pe locul 6 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: