Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Completul de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis încetarea procesului penal în dosarul Hidroelectrica ca urmare a intervenirii prescripţiei și a respins cererea DNA de repunere a dosarului pe rol pentru analiza consecinţelor pe care deciziile Curţii de Justiţie a UE (CJUE) privind prescripția le-ar fi putut avea asupra cazului, potrivit motivării publicate pe portalul ÎCCJ.
Explicație
26 mai 2022: CCR a stabilit că faptele penale se prescriu mai repede în intervalul 2018 – 2022.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
CCR a decis că nu a existat prescripţie specială între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022. Prescripția specială este un instrument care permite magistraților să extindă perioada în care faptele penale pot fi trase la răspundere prin simpla aducere la cunoștiința incupatului că este vizat de o procedură judiciară.
25 octombrie 2022: ÎCCJ a extins perioada în care faptele se prescriu mai repede la intervalul 2014 – 2022.
ÎCCJ a emis o decizie interpretativă prin care a stabilit că deciziile CCR privind prescripția se aplică retroactiv, pe principiul legii penale celei mai favorabile, până la data intrării în vigoare a noului cod penal, 1 februarie 2014.
24 iulie 2023: CJUE a decis că instanţele naţionale pot aplica deciziile CCR, nu şi hotărârea ÎCCJ de extindere a perioadei în care faptele penale se prescriu mai repede. CJUE a decis că deciziile CCR privind prescripția nu se pot aplica retroactiv pe principiul legii penale celei mai favorabile. CJUE a eliminat astfel perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 în care, potrivit ÎCCJ, faptele se prescriu mai repede.
CJUE a luat această decizie într-un dosar legat de evaziune fiscală și fraudă cu fonduri europene.
9 ianuarie 2024: CJUE a luat aceeași decizie și într-un dosar de corupție.
Ce a decis ÎCCJ în dosarul Elenei Udrea
ÎCCJ nu a dorit să țină cont de decizia CJUE din 24 iulie 2023 motivând că viza dosare de evaziune fiscală și fraudă cu fonduri europene, nu de corupție, precum este dosarul Hidroelectrica privind-o pe Elena Udrea.
”Cât priveşte aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-107/2023 (din 24 iulie 2023 – n.r.), Înalta Curte constată că infracţiunile ce fac obiectul cauzei, nu intră sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionate, aşa cum rezultă din interpretarea acesteia şi din jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie.
Prin hotărârea pronunţată în Cauza C-107/23 PPU, Curtea a statuat că “articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că:
1) instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;
2) instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
În raport cu cele statuate de Curte în această cauză şi de jurisprudenţa sa constantă cu privire la interpretarea art. 325 alin. (1) TFUE (Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii), se impun următoarele observaţii:
Sub un prim aspect, sesizarea Curţii a avut ca obiect o cauză în care se dispusese definitiv condamnarea pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, fapte comise în anul 2010, fiind, astfel, aplicabilă Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; potrivit art. 1 din această Convenţie constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comutaţilor Europene:
“a) în materie de cheltuieli orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reţinerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; la necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; deturnarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial, având acelaşi efect;
b) în materie de venituri orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Comunităţilor Europene sau ale bugetelor gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; deturnarea unui avantaj obţinut în mod legal, având acelaşi efect.”
În al doilea rând, Curtea a menţionat expres că nu se apleacă şi asupra cauzelor de corupţie deoarece “în măsura în care, potrivit informaţiilor aduse la cunoştinţa (n.n. sa), faptele în discuţie în litigiul principal nu constituie fapte de corupţie, este evident că nici interpretarea Deciziei 2006/928 nu este relevantă” (paragr. 65)
În al treilea rând, prin Hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, Curtea a statuat că:
“Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România”; de asemenea, Curtea a reţinut că: «expresia “orice activitate ilegală”, care figurează la articolul 325 alin. (1) TFUE, (…) nu poate fi interpretată în mod restrictiv» (paragr. 184); «noţiunea menţionată de “activitate ilegală” acoperă printre altele orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii» (paragr. 185); «Împrejurarea că articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF coroborat cu articolul 1 alin. (1) din această convenţie se referă numai la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii nu este de natură să infirme această interpretare a articolului 325 alin. (1) TFUE, ai cărui termeni vizează în mod expres “frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii». În plus, aşa cum reiese din articolul 1 litera (a) din convenţia menţionată, o deturnare de fonduri care provin din bugetul Uniunii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial constituie o fraudă, astfel încât o asemenea deturnare poate fi în egală măsură la originea sau rezultatul unui act de corupţie. Aceasta echivalează cu a demonstra că acte de corupţie pot fi legate de cazuri de fraudă şi, invers, că săvârşirea unei fraude poate fi facilitată prin acte de corupţie, astfel încât o eventuală atingere adusă intereselor financiare poate rezulta, în anumite situaţii, din asocierea unei fraude în domeniul TVA-ului cu acte de corupţie” (paragr. 186).
În al patrulea rând, Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţie şi-a încetat efectele, urmare a abrogării prin Decizia nr. 1786/2023 a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 229 din 18 septembrie 2023.
Aşadar, în raport cu obiectul litigiului care a generat sesizarea în Cauza C-107/23 (infracţiunii de evaziune fiscală), cu interpretarea dată în jurisprudenţa constantă a Curţii, inclusiv prin Hotărârea Euro Box Promotion, expresiei de “orice activitate ilegală” care figurează la articolul 325 alin. (1) TFUE (noţiunea menţionată “acoperă printre altele orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”), cu data comiterii faptelor imputate apelantei intimate inculpate (anul 2011, când era încă în vigoare Convenţia PIF) şi, nu în ultimul rând, cu faptul că Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 care instituia în sarcina României “obligaţia de a accelera lupta împotriva corupţiei, în special a celei de nivel înalt prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislaţiei anticorupţie şi a unor sancţiuni efective şi disuasive în cazul unor astfel de infracţiuni” a fost abrogată, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, prin faptele de trafic de influenţă şi de spălare de bani nu s-au adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Ca atare, jurisprudenţa Curţii anterior prezentată, inclusiv Hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 PPU, nu este incidentă în speţă, motiv pentru care Înaltei Curţi nu-i incumbă obligaţia de a lăsa neaplicate deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale şi de a da prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene”, a arătat ÎCCJ în motivare.
În ce privește aplicarea deciziei CJUE din ianuarie 2024 care se referă strict la dosarele de corupție, ÎCCJ a invocat că nu are obligația de a analiza incidența acestei decizii asupra dosarului Elenei Udrea pentru că Executivul european a ridicat MCV-ul (Mecanismul de Verificare și Control) României.
”Referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei pentru a discuta efectele Ordonanţei din 9 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-131/23, Înalta Curte o găseşte neîntemeiată, având în vedere tocmai faptul că, aşa cum s-a arătat mai sus, Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 a fost abrogată prin Decizia nr. 1786/2023 a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 229 din 18 septembrie 2023, astfel că analiza incidenţei ordonanţei în prezenta cauză nu se impune a fi efectuată”, a arătat ÎCCJ în motivare.
Despre ce era vorba în dosarul Hidroelectrica
Chiar dacă instanța a decis încetarea procesului penal, a staibilit însă ca ANAF să îi confiște Elenei Udrea geanta cu banii cash primiți de la magnatul Energiei Bogdan Buzăianu. Însă dacă DNA vorbea de o geantă cu 3,8 milioane de dolari, instanța a decis confiscarea a doar 2,5 milioane de euro. Vezi de ce aici.
Potrivit procurorilor, în 2011, Elena Udrea ar fi pretins de la magnatul Energiei Bogdan Buzăianu 5 milioane de dolari ca să îl ajute să își mențină contractele avantajoase cu Hidroelectrica.
Potrivit DNA, Udrea ar fi primit de la Buzăianu, prin intermediul lui Radu Budeanu, o mită de 3,8 milioane de dolari și creanța de 900.000 de euro pe care Buzăianu o avea de recuperat de la Boby Păunescu, patronul de atunci al EVZ și Capital.
Cine sunt judecătorii care au motivat că deciziile CJUE privind prescripția nu se aplică în dosarul Elenei Udrea
Este vorba de un complet de 3 judecători format din magistrații Valerica Voica, Alin Nicolescu și Constantin Epure.
Este același complet care a decis definitiv anularea condamnării la 7 ani de detenție a omului de afaceri Puiu Popoviciu și rejudecarea dosarului. Este completul care i-a achitat pe securiștii din dosarul disidentului Gheorghe Ursu.
G4Media.ro a arătat aici că judecătoarea Voica a fost promovată la Instanţa Supremă în ianuarie anul trecut de către Secţia pentru judecători din fostul CSM, dominată de Lia Savonea.
Apoi, Valerica Voica a făcut parte din comisia care i-a dat punctaj aproape maxim judecătoarei Lia Savonea la interviul de promovare la Înalta Curte, deşi Savonea a emis o sentinţă de 8 luni de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, justificând că fetița și-a dat consimțământul.
Judecătorul Alin Nicolescu a fost acuzat că a intervenit la DGA după o dispută cu un ofiţer al instituţiei, dar Inspecția Judiciară a clasat cazul. Vezi mai multe aici despre cine sunt cei 3 judecători.
Cum aplică instanțele românești deciziile CJUE privind prescripția
Haotic este răspunsul. Cele mai multe aplică deciziile CCR și ÎCCJ care spun că faptele se prescriu mai repede în perioada 1 februarie 2014 – 30 mai 2022, însă sunt și excepții notabile.
30 ianuarie 2024: Primul verdict al ÎCCJ care respectă deciziile CJUE privind prescripția.
1 februarie 2024: CAB întreabă ÎCCJ dacă sunt încălcate drepturile omului apărate de CEDO atunci când sunt puse în aplicare deciziile CJUE privind prescripția.
9 februarie 2024: Al doilea verdict definitiv al Înaltei Curţi care ţine cont de deciziile Curţii de Justiţie a UE privind prescripţia: condamnări pentru evaziune în dosarul taximetriştilor din Braşov
17 iunie 2024: Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit din nou că deciziile CCR privind prescripția se aplică retroactiv, anterior datei de 25 iunie 2018 până la 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noului cod penal), așa cum a mai decis ÎCCJ pe 25 octombrie 2022 – potrivit portalului ÎCCJ.
7 octombrie 2024: Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) dezbate dacă deciziile Curţii de Justiţie a UE (CJUE) privind prescripția încalcă drepturile omului apărate de CEDO.