Modernizarea liniei de tren Cluj Napoca – Suceava: Egis a câștigat licitația pentru proiectarea lucrărilor pe tronsonul Apahida – Ilva Mică / Linia va fi modernizată pentru o viteză maximă de 160 km/h

tren de lucru Sursa foto: CFR Infrastructură

Firma de proiectare Egis a câștigat contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic aferent tronsonului Apahida – Ilva Mică, prima secțiune a liniei de tren Cluj Napoca – Suceava. Oferta financiară a fost de aproape 30 de milioane de lei, dar contractul poate fi semnat dacă nu se depun contestații.

Pentru următoarea secțiune, Ilva Mică – Pojorâta (106 km), segmentul central al traseului feroviar dintre Cluj Napoca și Suceava, CFR Infrastructură a semnat luna trecută contractul de proiectare cu Baicons, valoarea fiind de 50 de milioane lei.

Secțiunea I Apahida – Ilva Mică are o lungime de 119 km, durata de proiectare este de 23 de luni, iar contractul poate fi semnat dacă nu se depun contestații. Documentația este necesară pentru creșterea vitezei de circulație la maximum 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h la trenurile de marfă.

„CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF între Apahida și Ilva Mică. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecțiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), cu o ofertă financiară în valoare de 29.677.400,00 lei fără TVA. Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice, în vederea creşterii vitezei maxime de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis CFR Infrastructură.

Linia de tren dintre Cluj Napoca şi Suceava prezintă uzură şi degradări accentuate, instalaţiile sunt vechi, iar clădirile şi peroanele necesită lucrări de reparaţii şi modernizare.Valoarea licitaţiilor pentru cele trei secţiuni feroviare Apahida – Ilva Mică (119 km), Ilva Mică – Pojorâta (106 km) respectiv Pojorâta – Suceava (85 km) este de aproximativ 150 de milioane de lei, iar termenul de realizare este de 23 de luni. Această linie face parte din reţeaua europeană TEN-T şi asigură legătura între două coridoare europene: Linia de cale ferată Apahida – Suceava, parte din rețeaua centrală TEN-T, asigură prin tronsoanele Coșlariu – Apahida și Suceava – Pașcani legătura între Coridorul Rin – Dunăre, ramura nordică (Curtici – Arad – Coşlariu – Sighişoara – Braşov – Bucureşti – Constanţa) și traseul fostului Coridor pan-european IX (Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Focşani – Bacău – Paşcani – Iaşi – Ungheni).

Sursa Foto CFR Infrastructură

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.