Modernizarea căii ferate între Caransebeș și Timișoara, scoasă la licitație pentru 3,2 miliarde lei. Linia va fi dublată, iar trenurile vor circula cu 160 km/h

cale ferata, feroviar Sursa foto: Pixabay

CFR a lansat marți la licitație un contract în valoare de 3,18 miliarde lei pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara. Lucrarea este împărțită în două loturi, respectiv Caransebeș – Lugoj și Lugoj – Timișoara Est. Trenurile vor circula pe aici cu 160 km/h după modernizare, linia de 94 de kilometri urmând a fi dublată pe toată lungimea. Cu toate acestea, există o clauză suspensivă, adică CFR va semna contractul când va avea bani.

Pe traseul existent calea ferată este simplă (cu excepția intervalului Zăgujeni-Căvăran, unde este cale dublă), electrificată, dotată cu instalație BLA și este dispusă atât în rambleu cu înălțimi între 0 și 6 metri, cât și în debleu cu adâncimi între 0 și 2 metri.

Proiectul de modernizare a tronsonului feroviar menționat include:

  • Îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h;
  • Modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare de pe această linie, adaptând capacitatea acestora, conform volumului de trafic şi necesităţilor tehnologice;
  • Modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
  • Înlocuirea bretelelor şi a traversărilor dublă joncţiune cu schimbătoare de cale simple;
  • Dublarea liniei pe toată lungimea;
  • Înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;
  • Ridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inudabile;
  • Construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
  • Construcţia a două clădiri de mentenanţă în staţiile Caransebeş şi Timişoara Nord;
  • Montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;
  • Instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
  • Modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
  • Înlocuirea echipamentelor linie de contact şi din substaţiile de tracţiune electrică, instalarea unui sistem de control SCADA;
  • Montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei

Contractul are o clauză suspensivă, mai precis se va semna dacă CFR va avea bani. „Procedura de atribuire se desfășoară sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări se va face numai după asigurarea sursei de finanțare. Se estimează că perioada pe parcursul căreia se aplică clauza suspensivă este de 12 luni de la aprobarea raportului procedurii”, arată anunțul licitației.

Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care România solicită peste 7 miliarde euro doar pentru infrastructură, include modernizare, electrificare și sistem ERTMS pe linia ferată Arad – Timișoara – Caransebeș.

Valoarea totala estimată a acestui contract este de 3.180.021.255,45 lei.

Contractul pentru modernizarea lotului 1 Caransebeș – Lugoj, cu o lungime de 40 de kilometri, are o valoare estimată fără TVA de 1.437.751.581,09 lei, în timp ce contractul pentru lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, cu o lungime de 54 de kilometri, are o valoare estimată fără TVA de 1.742.269.674,36 lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 iulie 2021, ora 15:00.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: