Primul contract pentru execuția unui lot al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău va fi semnat marți, pe 7 iunie, iar al doilea contract la finalul săptămânii viitoare, a anunțat la Timișoara ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Cel mai avansat lot în procedura de atribuire/semnare este lotul 2, de mijloc unde constructor este asocierea Coni – Trace. Va fi al doilea proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR cu contract de execuție semnat după cele două contracte cu UMB pentru loturile dintre Nădășelu – Zimbor și Poarta Sălajului (42 km).
Licitația pentru cele trei loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău (parte din proiectul Ploiești – Pașcani) a fost lansată pe 1 iunie 2021, în mandatul fostului ministru Cătălin Drulă, iar pentru primele două loturi semnarea este o formalitate, în timp ce pentru lotul 3 se așteaptă decizia Curții de Apel București (analiza Economedia, aici)
Pentru primul Lot, Dumbrava – Mizil (21 kilometri) constructor este asocierea Pizzarotti – Retter, iar pentru lotul 2, Mizil – Pietroasele (28 kilometri), Asocierea româno-bulgară Coni – Trace.
Grindeanu a subliniat că a cerut Companiei de Drumuri ca până la sfârșitul anului să fie semnate contractele de execuție pe toate cele 13 loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani. „Săptămâna viitoare, marți, semnăm primul contract, probabil până la finalul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte săptămâni se semnează al doilea contract. Suntem în perioada în care Compania de Drumuri a desemnat câștigătorii, iar constructorii trebuie să aducă actele conform legii pentru semnare. Pe tronsonul 3, evaluarea CNAIR a fost acționată în instanță ( CAB), a fost termen acum, în 31 mai, s-a dat termen de încă o săptămână, termene scurte, ceea ce mă face optimist că va fi decizia foarte rapid. Indiferent de decizie, se intră pe un făgaș care va duce rapid la semnare. Ținta pe care am dat-o CNAIR-ului este ca până la sfârșitul anului să semneze toate cele 13 contracte pentru A7 Ploiești-Pașcani”, a transmis Grindeanu la Timișoara.
Doar două din cele patru secțiuni ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani sunt în procedură de licitație pentru execuție. Cu un calendar accelerat, licitația pentru Bacău – Pașcani ar putea fi lansată spre sfârșitul lunii, iar până la finalul verii și pentru Focșani – Bacău.