Ministrul ucrainean de Finanțe, despre impactul economic al confictului cu Rusia: “În aceşti ani de agresiune militară, ocuparea Donbasului şi a Crimeii a costat Ucraina în jur de 280 de miliarde de dolari”

Bani, euro, seif Sursă foto: Pexels

Ucraina a pierdut în termeni de Produs Intern Brut (PIB) circa 280 de miliarde de dolari începând din 2014, anul când Rusia a anexat peninsula Crimeea şi a început conflictul armat în Donbas între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, a declarat vineri în parlamentul de la Kiev ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

”Trăim de opt ani sub agresiunea rusă. În aceşti ani de agresiune militară, ocuparea Donbasului şi a Crimeii a costat Ucraina în jur de 280 de miliarde de dolari sub formă de PIB pierdut”, a precizat oficialul ucrainean, prezentând date ale experţilor internaţionali.

El a adăugat că tensiunile geopolitice actuale generate de concentrarea a peste 150.000 de militari ruşi în apropierea frontierei ucrainene au influenţat percepţia investitorilor cu privire la capacitatea de finanţare a datoriei ucrainene.

Un alt efect al tensiunilor a fost devalorizarea monedei ucrainene, grivna, care a scăzut cu 4,3% faţă de dolarul american.

Ucraina a fost nevoită să apeleze la şi mai multe credite externe pentru a-şi stabiliza economia şi moneda naţională. Uniunea Europeană urmează să-i acorde un împrumut de 1,2 miliarde de euro ca asistenţă macrofinanciară. Guvernul ucrainean mizează în total pe circa 3 miliarde de dolari ca asistenţă macrofinanciară din partea Occidentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: