Ministrul ucrainean al Energiei avertizează din nou cu privire la un posibil dezastru nuclear la centrala de la Zaporojie

nuclear. pixabay

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluşcenko, a reiterat avertismentele potrivit cărora un dezastru la centrala nucleară Zaporojie ar putea avea loc în curând, după ce instalaţia a fost din nou deconectată de la reţeaua principală a Ucrainei sâmbătă. El a spus că ”doar profesionalismul angajaţilor ucraineni oferă siguranţă împotriva unui posibil accident nuclear”, relatează postul CNN, citat de News.ro.

”Acum, doar profesionalismul angajaţilor ucraineni de la centrala nucleară oferă siguranţă împotriva unui posibil accident nuclear”, a scris Haluşcenko într-o postare pe Facebook.

Afirmaţiile lui Haluşcenko nu pot fi verificate din surse independente.

Bombardamentele intense care au avut loc în apropierea centralei în această vară au stârnit îngrijorări cu privire la un accident nuclear, determinând Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să trimită o echipă la dcentrală. Centrala a fost deconectată de la reţeaua electrică a Ucrainei de mai multe ori în ultimele luni din cauza bombardamentelor, potrivit autorităţilor ucrainene.

Şeful AIEA, Rafael Grossi, a fost joi la Kiev pentru a discuta despre apelurile sale de a stabili o zonă de siguranţă nucleară în jurul centralei ”cât mai curând posibil”, potrivit unui comunicat al AIEA.

Grossi va vizita şi Rusia în zilele următoare.

Grossi a spus la o conferinţă de presă că nu este încă clar care au fost ”consecinţele practice” ale deciziei Rusiei de a obţine controlul asupra centralei, dar el va discuta aceste chestiuni în cadrul întâlnirilor la nivel înalt de la Moscova. El a mai spus că AIEA consideră instalaţia ca fiind ucraineană.

Ultima linie electrică care leagă centrala nucleară Zaporojie de reţeaua electrică a Ucrainei a fost avariată şi deconectată din cauza bombardamentelor din partea forţelor ruse, a anunţat sâmbătă operatorul nuclear ucrainean Energoatom.

Centrala se bazează acum pe generatoare diesel, care au capacitatea de a furniza energie electrică timp de 10 zile, potrivit Energoatom.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: