Ministrul Turismului speră că actul normativ pentru reluarea acordării de vouchere de vacanță va fi adoptat săptămâna aceasta

daniel cadariu Sursa foto: Daniel Cadariu Facebook

Proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă a fost pus pe circuitul de avizare chiar după prima întâlnire cu industria de profil şi sper ca săptămâna aceasta să fie adoptat, a declarat, luni, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), scrie Agerpres.

“Aşa cum aţi văzut, chiar după prima întâlnire cu industria, proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă a fost imediat pus pe circuitul de avizare şi sper ca săptămâna aceasta să fie adoptat. A fost un deziderat asupra căruia am convenit împreună şi, totodată, o primă acţiune pe care o puteţi lua ca exemplu pentru modul în care vreau să se desfăşoare lucrurile”, a spus Cadariu.

Potrivit acestuia dialogul cu industria ospitalităţii a vizat actualizarea cadrului legal şi adoptarea unor norme pentru a facilita înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), aşa cum este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi problematica forţei de muncă calificate din această industrie.

“Este o realitate că industria ospitalităţii se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat, iar pandemia a agravat şi mai mult situaţia. Această forţă de muncă trebuie recuperată şi, pentru că România are resursele umane necesare, trebuie să înceapă programe de profesionalizare. Prin urmare, o soluţie viabilă, care trebuie aprofundată, este învăţământul dual. Avem nevoie de o implicare la fel de activă din partea tuturor actanţilor economici din HoReCa, pentru a stabili modul în care acest obiectiv poate fi îndeplinit”, a precizat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Acesta a anunţat, totodată, că va continua seria de întâlniri cu reprezentanţii mediului privat din Bucureşti şi, mai mult decât atât, va extinde programul de consultări la nivel regional, în următoarele două luni, pentru a putea identifica şi acele deficienţe care afectează activitatea industriei ospitalităţii de pe plan local.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: