Ministrul Mediului: Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) nu poate lua vacanţă, activitatea HoReCa trebuie să aibă prioritate maximă/ Restaurantele au cerut recent suspendarea programului de colectare a ambalajelor și repornirea treptată a acestuia

RetuRO SGR Sursa foto: Facebook/RetuRO SGR

Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) nu poate lua vacanţă, iar activitatea HoReCa trebuie să aibă prioritate maximă, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

“Bineînţeles că este posibil (ca HoReCa să-şi achiziţioneze singuri aparatele automate de colectare a deşeurilor, n.r.), la fel cum există posibilitatea unor asocieri între puncte de colectare şi autorităţi publice locale, mai exact primăriile şi reprezentanţii punctelor de colectare. Mă bucur că m-aţi întrebat despre HoReCa, pentru că, aşa cum am comunicat şi reprezentanţilor companiei RetuRo, cu atât mai mult cu cât urmează sezonul cald, trebuie să aibă prioritate maximă. Nu vreau să aud că un restaurant sau un alt tip de de afacere de acest gen ar avea de suferit din cauza faptului că se ridică cu întârziere sticlele, PET-urile sau dozele de aluminiu. Am convenit, deja, să prioritizăm activitatea HoReCa, la fel cum suntem în discuţii pentru a instala puncte de colectare automată, acele RVM-uri pe care le ştim cu toţii, în zonele cu foarte mulţi turişti, fie că discutăm despre plaje, fie că discutăm despre staţiunile montane. Încercăm să fim pregătiţi şi să fim cu un pas înainte”, a afirmat Fechet.

În viziunea demnitarului, SGR poate fi pus pe aceeaşi linie cu orice sistem de utilitate publică.

“Trebuie să admit şi să asigurăm o accesibilitate mai bună a sistemului, să nu stea oamenii la cozi, să meargă în magazine sau să se chinuie să se debaraseze de toate acele recipiente. La fel cum îmi permit să mă folosesc de această ocazie să vă mai spun un lucru pe care l-am comunicat, deja, reprezentanţilor companiei RetuRo, şi anume că Sistemul Garanţie-Returnare e un sistem care nu poate lua vacanţă nici în minivacanţa de Paşte, nici în minivacanţa de 1 Mai, nici cu alte ocazii. Sistemul Garanţie-Returnare este un sistem de utilitate publică. La fel cum cei care ridică gunoiul sau cei care se ocupă de furnizarea apei potabile n-au nici noapte, nici Revelion, nici 1 Mai, acelaşi lucru mă aştept şi de la compania RetuRo şi de la companiile care asigură infrastructura de transport a milioanelor de ambalaje. Am depăşit cifra de 5 milioane de ambalaje pe zi, ceea ce ne pune într-o traiectorie pe care o aşteptam, dar care depăşeşte cu mult aşteptările unor pesimişti care s-au pronunţat în legătură cu Sistemul de Garanţie-Returnare”, a menţionat oficialul.

Recent, reprezentanții industriei HoReCa din România, membri ai asociației HORA, și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care funcționează “Hora reciclării” și au cerut ministerului Mediului suspendarea acestui program. Ei mai solicită ca programul să fie apoi repornit treptat, fie pe centre-pilot, fie pe regiuni.

“Solicitarea HORA către Ministerul Mediului, care este acționar al acestui proiect, este ca pe zona de restaurante, având în vedere dezastru cu care ne confruntăm astăzi și faptul că la 1 mai începe litoralul, care va fi un mare furnizor de produse reciclabile, să se amâne acest RetuRo până în momentul în care se va dovedi că el funcționează și că nu este nevoie de alocarea unor costuri majore din partea restaurantelor pentru acest subiect.După care implementarea să fie făcută gradual, pe centre-pilot, ori din punct de vedere al încasărilor și a ceea ce se reciclează, ori pe regiuni, pentru că altfel, astăzi, cei 40.000 de operatori din această industrie și modul în care RetuRo este pus în practică vor pune în pericol aplicarea unui program de reciclare pe care noi vrem să-l susținem”, a spus Daniel Mischie, membru în consiliul director al HORA.

Principalele lor nemulțumiri se referă, printre altele, la faptul că trebuie să aloce spații pentru depozitarea produselor, trebuie să aibă un angajat dedicat acestei activități, trebuie să cumpere anumiți saci de la RetuRo pentru colectarea ambalajelor – saci despre care spun că au prețuri chiar și de 10 ori mai mari decât sacii pe care îi foloseau înainte pentru reciclare, și la final, nu primesc banii pentru toate produsele colectate întrucât acestea nu sunt manevrate corespunzător până la punctul de livrare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu prea exista restaurante care sa returneze clientilor garantia SGR dupa returnarea ambalajului.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.