Ministrul Mediului: Comunităţile mai mici de 2.000 de locuitori beneficiază, pentru prima dată, de fonduri europene pentru proiecte destinate managementului apei / Vor fi construiți 250 de kilometri de canalizare

canalizare, apavital, iasi Sursa foto: ApaVital

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că joi se lansează un apel de proiecte pentru sisteme de colectare a apelor uzate. ”Comunităţile mai mici de 2.000 de locuitori beneficiază, pentru prima dată, de fonduri europene pentru proiecte destinate managementului apei”, a arătat el.

”Scopul este dublu: creşterea gradului de acces al populaţiei din zonele rurale la serviciile de apă şi canalizare şi protecţia naturii prin prevenirea poluării apelor subterane şi supraterane. De aceea, vor avea prioritate investiţiile prin care mai mult de 50% din populaţia care va beneficia de sistemul de gestiune a apei uzate sau alimentare cu apă se regăseşte pe teritoriul unei arii protejate”, a arătat Tanczos Barna, joi, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că acesta este un sprijin real pentru acele sate sau gospodării care nu sunt în centrul unei localităţi, nu sunt aproape de o staţie de epurare şi au nevoie de soluţii alternative de grup sau sisteme individuale.

Astfel, vor fi finanţate investiţii vizând înfiinţarea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate; înfiinţarea sistemelor publice inteligente alternative pentru procesarea apelor uzate; înfiinţarea şi/sau extinderea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate; înfiinţarea şi/ sau extinderea sistemelor de distribuţie a alimentării cu apă.

Potrivit Ministrului Mediului, în total, vor fi construite 12.900 de sisteme individuale de colectare şi tratare a apelor uzate şi 250 de kilometri de canalizare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: