Ministrul Finanțelor susține că vrea să redreseze România cu bani din combaterea evaziunii fiscale, după ce a stat la masă cu condamnați pentru corupție ori evaziune fiscală, la un eveniment al trustului lui Dan Voiculescu

Adrian Câciu Sursa foto: Facebook/Adrian Câciu

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, la prânz, că vrea să aducă mai mulți bani la buget din combaterea evaziunii fiscale. Declarația ministrului vine după ce, joi dimineață, a girat cu prezența un eveniment economic organizat de trustul deținut de Dan Voiculescu (condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani), la care au participat și oameni de afaceri condamnați pentru evaziune fiscală sau corupție.

„Nu a fost asta scopul, că dacă micșorăm plafonul la microîntreprinderi, de acolo o să scoatem banii necesari pentru România. Banii necesari pentru ceea ce înseamnă redresarea României sau a bugetului de stat sau acoperirea facturii sociale care este imperios necesară vor fi din combaterea evaziunii fiscale”, a afirmat ministrul Adrian Câciu, chestionat cu privire la măsura-supriză de a reduce chiar de la 1 ianuarie pragul pentru microîntreprinderi, ceea ce ar afecta zeci de mii de firme și ar aduce la buget aproape 5 miliarde de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La evenimentul „Forumul capitalului românesc”, organizat de Intact Media Group, au participat și persoane condamnate definitiv pentru corupție și evaziune fiscală. Întâlnirea a fost girată și de premierul Ciucă și alți miniștri. Mai precis, pe lista de vorbitori și parteneri s-au aflat condamnați penal precum Gruia Stoica, Dumitru Nicolae zis ”Niro” ori Vladimir Ciorbă – toți condamnați penal pentru fapte de corupție ori evaziune fiscală. (Detalii aici)

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

De altfel, și premierul Nicolae Ciucă, prezent la eveniment, a promis mediului de afaceri că „nu va încurca”, deși în aceeași zi a anunțat zeci de mii de microîntreprinderi că trebuie să treacă la impozit pe profit, chiar de la anul, după ce anterior promisese că nu va schimba Codul Fiscal peste noapte, ci va da o perioadă de grație de 6 luni înaintea oricărei modificări. (Detalii aici)