Ministrul Energiei spune că a discutat cu conducerea E.ON în legătură cu o posibilă vânzare a diviziei de furnizare din România. Burduja: “Au spus că nu au luat o decizie dacă vând sau nu”

eon foto retea Sursa foto: E.On, Faccebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, că a discutat cu conducerea E.ON în legătură cu vânzarea diviziei care se ocupă cu furnizarea de energie şi gaze din România şi că nu există o decizie, la nivelul grupului, de vânzare în acest moment, informează Agerpres.

Ministrul a fost întrebat, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, dacă are informaţii privind achiziţia părţii a furnizare a E.ON România de către compania ungară MVM.

“Am discutat şi eu cu conducerea E.ON. Au spus că nici măcar nu au luat o decizie dacă vând sau nu. Deci, am văzut anumite articole de presă. Eu le consider premature în acest moment. Dacă vom avea o decizie finală de vânzare, staţi să câştige respectiva companie, şi cu siguranţă că vom analiza cu mare atenţie orice tranzacţie, atât noi, cât şi Consiliul Concurenţei, Comisia pentru Investiţii Străine Directe, dacă este cazul, sau alte instituţii ale statului român.(…) Haideţi să ajungem acolo şi vom vedea”, a răspuns ministrul Energiei.

Totodată, el a subliniat că, pe analiza de risc, ar putea fi vorba doar de partea de furnizare şi nu despre infrastructura critică.

“O companie de furnizare este ca o fabrică de facturi. Ei au nişte call-center-uri, nişte operatori, nişte calculatoare şi vă trimit dumneavoastră factura acasă. Nu gestionează reţele de distribuţie, nu gestionează infrastructură critică. Deci este o chestiune aşa, comercială, de interacţiune cu clientul final. Asta e, ca o analiză preliminară, doar să ştim de ce ne temem şi dacă avem motive să ne temem. Dar, vă zic, nu suntem în acest scenariu. Dacă vom fi, vom vedea, dar preliminar nu putem discuta de infrastructură critică”, a explicat Sebastian Burduja.

El a reiterat că în acest moment nu există o decizie de vânzare la nivelul grupului, care explorează oportunităţi.

“Din ceea ce am discutat cu compania E.ON, vă repet, inclusiv ieri, nu există o decizie la nivelul grupului de vânzare în acest moment. Ei explorează oportunităţi. Au făcut-o şi acum nişte ani de zile, doi-trei ani de zile. Nu este prima dată când se gândesc la asta ca parte a unei strategii corporative de grup, din Germania. Nu are legătură strict cu cazul României, dar vom vedea, s-ar putea să nu vândă”, a punctat Burduja.

Pe de altă parte, întrebat dacă se gândeşte România, prin Romgaz, să cumpere această divizie în cazul în care va fi vândută, Sebastian Burduja a subliniat că Ministerul Energiei susţine producătorul de gaze să intre şi pe piaţa de furnizare.

“Depinde de fiecare companie în parte să-şi facă această evaluare. Eu încurajez Romgaz să se gândească inclusiv la partea de furnizare, pe care nu o acoperă în prezent. Avem precedentul: Hidroelectrica, mare producător de energie electrică, a intrat pe piaţa de furnizare, are un portofoliu mare de clienţi, a avut şi probleme în zona de facturare, a mai rezolvat din ele, dar per total cred că este un succes. Deci, şi Romgaz, din perspectiva Ministerului Energiei, are toată susţinerea de a intra pe piaţa de furnizare, că înseamnă o achiziţie a unei companii existente, că înseamnă dezvoltarea unei capacităţi proprii, e o chestiune de oportunitate comercială. Să vedem şi cât costă”, a precizat ministrul.

La finele lunii mai, directorul general al E.ON, Leonhard Birnbaum, declara că grupul german analizează opţiunile pe care le are pentru a lua o decizie în legătură cu afacerea de furnizare din România, motivul fiind raportul risc/randament.

“Vom explora opţiunile noastre. Până când nu vom explora opţiunile, nu vom lua o decizie, dar motivul este raportul risc/randament”, a afirmat Birnbaum.

Întrebat, la momentul respectiv, dacă ar lua în calcul vânzarea atât a furnizării, cât şi a distribuţiei, dacă va exista o ofertă în acest sens, el a răspuns că se va lua o decizie doar când va exista o ofertă, până atunci nu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Burduja chestia aia de pe gat se pare ca nu prea iti e de folos. PNL’isti zbiara ca ce facultate pe merit ai facut dar din ce scoti din putul gandirii cred ca tot banii lui taticu au fost baza…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.