Ministrul Energiei: Normele de aplicare a Legii privind compensarea şi plafonarea preţului la energie vor fi finalizate în această săptămână

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

Săptămâna aceasta vor fi finalizate normele privind aplicarea Legii privind compensarea şi plafonarea preţului la electricitate şi gaze, a anunţat, miercuri, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

“Săptămâna aceasta vor fi gata normele, ca furnizorii să-şi poată modifica sistemele de facturare”, a spus ministrul, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Se estimează că schema de sprijin va avea un impact de 3 miliarde de lei asupra bugetului de stat pentru această iarnă.

“Calculul exact îl va face Ministerul de Finanţe”, a continuat Popescu.

Potrivit Legii privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, preţul energiei este plafonat la maximum un leu între 1 noiembrie şi 31 martie 2022, plus o compensare de 29 de bani pentru cei care consumă până la 300 de kWh, plus o marjă de 10%.

La gaze, compensarea va fi de 33% din preţul gazului-marfă din factură, iar preţul a fost plafonat la 0,25 de lei pe kWh.

Unii furnizori au amânat emiterea facturilor începând cu 1 noiembrie până la apariţia normelor de aplicare a legii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: