Ministrul Dezvoltării: Certificatul de urbanism va fi eliberat în cinci zile, faţă de una-două luni cât este în prezent

santier, constructii

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că autorizaţiile de construcţii vor putea fi obţinute de la un singur ghişeu, iar certificatul de urbanism va fi eliberat în cinci zile, faţă de una sau două luni cât este în prezent, scrie News.ro.

Cseke Attila a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Dezvoltării a elaborat un singur cod legislativ pentru construcţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, care va înlocui cele zece legi în vigoare, vechi de 30 de ani, modificate substanţial în ultimii ani.

El a precizat că proiectul de act normativ, care a fost publicat, miercuri, în transparenţă decizională, prevede procurarea autorizaţiilor de construcţii online, de la un singur ghişeu, într-un timp semnificativ mai scurt, reducând, astfel, birocraţia. De asemenea, va fi evitat şi riscul expirării unui aviz în timp ce este aşteptat un altul.

„Reglementările vechi de mai multe decenii, stabilite prin zece legi diferite, nu mai sunt viabile. Au fost schimbate de mai multe ori pe an, în încercarea de a corela vechile legi cu realitatea contemporană, dar acest fapt a dus la instabilitate legislativă în acest domeniu. Prin Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor, vom renunţa la „cârpirea” legilor în vigoare şi vom adopta un singur act normativ, regândit eficient”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul a subliniat că, din cele zece legi în vigoare, cinci vor fi eliminate şi cinci vor fi modificate şi introduse în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor.

Proiectul de act normativ, după perioada de consultare publică, va fi adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului. Fiind o reformă asumată de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Parlamentul trebuie să ia o decizie în prima parte a anului 2023 privind această propunere.

Cseke Attila a menţionat că va fi realizată şi o Platformă Digitală Naţională, pe care se vor încărca toate documentaţiile planurilor urbanistice generale (PUG) pe suportul Observatorului Teritorial, interconectată cu Registrul naţional al construcţiilor, şi care va constitui o importantă bază de date şi un suport pentru autorităţi pentru emiterea certificatelor de urbanism, a acordurilor unice şi autorizaţiilor de construire.

„Dacă, în prezent, un certificat de urbanism se eliberează în 1-2 luni, prin intermediul Platformei Digitale Naţionale, acesta va putea fi eliberat în 5 zile; la fel şi în cazul autorizaţiilor de construire, perioada se va reduce la 15 zile, faţă de 1-2 luni cât este în prezent”, a mai transmis Cseke Attila.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: