Ministerul Turismului vrea stimulente pentru a creşte numărul de vouchere de vacanţă emise în sectorul privat

busteni, turism Foto: Enjoy Romania

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului are în vedere introducerea unor stimulente pentru a creşte numărul de vouchere de vacanţă emise în sectorul privat, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, citat de Agerpres. Aeste stimulente trebuie discutate şi cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

“Cu referire la voucherele de vacanţă, într-adevăr ordonanţa a fost adoptată, sumele sunt prinse deja pe bugetele fiecărui minister sau ordonator de credite. În ce priveşte sectorul privat, din evidenţe rezultă că aproximativ 20% din aceste tichete de vacanţă au venit pentru salariaţii din sectorul privat – şi este loc de mai bine. Se ştie, în momentul de faţă, antreprenorii pot acorda vouchere de vacanţă până la 6 salarii minime pe economie cu anumite beneficii: salariatul plăteşte doar 10%, iar pentru suma respectivă angajatorul nu mai trebuie să achite acele contribuţii sociale, nici măcar procentul acela de 2,25%, iar toată suma o poate deduce din cheltuieli dacă este plătitor de impozit pe profit. Avem în vedere anumite stimulente pentru viitor, trebuie să le discutăm şi cu cei de la Finanţe, în ce măsură e posibil ca, ceea ce imaginăm noi să punem în practică – pentru a stimula emiterea unor astfel de vouchere de vacanţă cu mult mai mult în sectorul privat”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate.

Totodată, acesta a subliniat că bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului pentru anul 2022 este mult sub aşteptări. “Comparând cu bugetul pe anul 2021 avem o scădere de aproximativ 44% la creditele bugetare şi peste 50% la creditele de angajament”, a precizat ministrul.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Proiectul de buget al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului pentru anul 2022 a primit miercuri un aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe.

Membrii comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului au aprobat proiectul de buget cu 21 de voturi “pentru”şi 9 “împotrivă”.

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului are prevăzute credite bugetare de 2,576 miliarde lei (minus 44,16%) şi credite de angajament de 2,62 miliarde lei (minus 52,29%). Pentru cheltuieli de personal sunt alocate 68 de milioane lei credite de angajament şi o sumă similară de credite bugetare, ambele în creştere cu 97,82% faţă de anul acesta.