Ministerul Transporturilor vrea să interzică traficul greu pe DN 7 Valea Oltului în zilele de sâmbătă şi duminică. Din cauza lucrărilor de la Câineni, duminică au fost cozi pe mai mulţi kilometri

Lucrări de reparații Valea Oltului - muncitori utilaje Foto: Lucrări de reparații pe Valea Oltului (Sursa: CNAIR)

Circulaţia camioanelor ar urma să fie interzisă vineri între orele 18.00 şi 22.00, dar şi în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 06.00 şi 22.00 pe DN 7 Valea Oltului, potrivit unui document de lucru din Ministerul Transporturilor pe care l-a consultat Economedia. În prezent, camioanele mai grele de 7,5 tone care transportă mărfuri neperisabile nu pot circula pe DN 7 între Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi intersecţia cu DN 1 de la Veştem exclusiv în zilele libere de sărbătoare legală.

DN 7 Valea Oltului este una dintre cele mai importante rute de tranzit din România, cu trafic greu intens, iar propunerea pentru restricţionarea circulaţiei autotrenurilor în week-end poate fi explicată şi prin starea drumului. Pe tronsonul Piteşti – Râmnicu Vâlcea (înainte de Deduleşti- Dealul Negru) sunt lucrări de consolidare, iar la Câineni, în judeţul Vâlcea, săptămâna trecută a fost montat un semafor pentru că s-a surpat zidul de sprijin. Duminică după amiază la Câineni, km. 225, cozile s-au întins pe mai mulţi kilometri. O altă zonă cu probleme este la podul de la Milcoiu, intrarea în Râmnicu Vâlcea, unde vor începe lucrări de reabilitare şi, într-o primă fază, vor fi interzise transporturile agabaritice. Nu în ultimul rând, începerea lucrărilor de construire pentru lotul 5 Piteşti – Curtea de Argeş (30 km) va însemna o presiune şi mai mare pe reţeaua rutieră atât din judeţul Argeş cât şi din judeţele învecinate (camioane cu agregate, material de construcţii, grinzi, prefabricate etc).

Lucrări de consolidare DN 7 Morăreşti Argeş – DRDP Bucureşti

Dacă modificarea Ordinului comun al ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne (nr. 1249/132/2018) va fi aprobată, pentru firmele de transport şi pentru agenţii economici care depind de această rută înseamnă o modificare semnificativă în programul şoferilor şi implicit în lanţul logistic. De exemplu, din zona Piteştiului, de la uzina Dacia pleacă săptămânal la export sute de trailere cu maşini noi, iar săptămânal ajung peste 1.000 de camioane cu piese şi componente pentru producţie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Restricţii de trafic greu la sfârşit de săptămână se aplică în mai multe ţări din UE. De exemplu, cea mai dificilă situaţie pentru transportatorii români este din cauza interdicţiilor de week end din Ungaria care duc la multe ore pierdute în cozile care se formează la vămile Petea, Borş şi Nădlac 2.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.