Ministerul Transporturilor: Peste o treime dintre camioanele verificate săptămâna trecută în judeţul Cluj aveau depăşiri de tonaj şi au fost imobilizate

ISCTR Controale Transportatori Sursa Foto : Cătălin Drulă Facebook

Peste o treime din camioanele controlate săptămâna trecută în judeţul Cluj aveau nereguli, cele mai multe privind respectarea capacităţii maxime de încărcare, iar în urma verificărilor s-a dispus imobilizarea acestora, a anunţat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

Astfel, în perioada 23 – 27 august, pe mai multe drumuri naţionale din judeţul Cluj, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a verificat 399 de autovehicule de transport marfă, a aplicat 226 de amenzi şi a dispus imobilizarea (reţinerea plăcuţelor de înmatriculare) pentru 141 de camioane, până la intrarea în legalitate.

„În perioada 23-27 august 2021, pe drumurile naționale, au fost întocmite 168 de procese verbale de constatare a contravențiilor în valoare totală de 1.210.950 lei. Au fost identificate un număr de 226 de contravenții după cum urmează:

–        112 referitoare la regimul drumurilor;

–        84 pentru nerespectarea legislației sociale;

–        27 pentru abateri privind legalitatea transportului;

–        3 pentru lipsa rovinietei

Sectoarele de drumuri naționale supuse controlului au fost:

–        DN1C Iclod-Dej-Cățcău jud. Cluj

–        Bdul Muncii-Centura Apahida-DN1C-DN1N, jud. Cluj

–        DN1 Huedin-Gilău-Zimbor

–        E81-DN75 – DN15 Turda – Vâlcele -Moldovenești – Câmpia Turzii

Acțiunile de control au vizat verificarea a 399 de autovehicule din care 210 efectuau transport bunuri divizibile/produse agricole/material lemnos, 177 transport mărfuri generale și 12 transport mărfuri agabaritice și alte mărfuri. În urma verificărilor au fost imobilizate, până la intrarea în legalitate, un număr de 141 de autovehicule”, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Drulă spune că verificările se fac, în sfârşit „pe bune”

Controalele la transportatorii de mărfuri se fac pentru protejarea şoselelor, ştiut fiind faptul că, de multe ori, se încarcă mult peste capacitatea maximă admisă (40 tone), spunea săptămâna trecută ministrul transporturilor Cătălin Drulă, arătând că, din peste 600 de camioane verificate, 226 au fost şi cântărite, iar 154 au fost imobilizate.

„Scopul acestor controale este de a proteja infrastructura de uzura provocată de camioanele încărcate peste limita legală, de a spori siguranța rutieră (inclusiv prin verificarea tahografelor) și de a sprijini transportatorii corecți. Aviz amatorilor: aceste controale se fac în sfârșit pe bune. Nu le vom opri, ba din contră – am cerut I.S.C.T.R., care are o nouă conducere începând cu luna iulie, să accelereze ritmul lor și să le extindă în absolut toată țara. Doar așa putem proteja infrastructura și susține transportatorii de bună-credință”, explica ministrul Drulă.

Ministerul de resort mai arată că, la verificările pe care le-a efectuat ISCTR săptămâna trecută la punctele de încărcare-descărcare, pentru 64 de operatori economici au fost aplicate 46 de sancţiuni cu o valoare totală de peste 500.000 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: