Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a precizat, luni într-o conferință de presă alături de ministrul Alexandru Rafila, că banii pentru cele șase spitale și secții care nu vor mai fi construite cu fonduri nerambursabile din PNRR vor fi returnați de Guvernul României, pentru că se vor face din împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții.
Întrebat cine va da banii înapoi pentru realizarea celor 6 proiecte, Rogobete a răspuns scurt: „Guvernul României”.
Pentru cele șase spitale și secții erau alocați 677 de milioane de euro.
Secretarul de stat a explicat și faptul că eliminarea celor 6 proiecte din PNRR reprezintă „propunerea României de diminuare” a fondurilor alocate.
- Comisia Europeană a cerut României să reducă cu 2,1 miliarde de euro componenta de granturi nerambursabile de 14,24 miliarde euro din PNRR pentru că România a avut rezultate macroeconomice mai bune în 2020 și 2021 decât cele preliminare, așa că – potrivit regulamentului PNRR – trebuie să înapoieze o parte din alocarea inițială. Comisia Europeană nu a impus însă la ce proiecte să se renunțe, ci a cerut României să decidă de unde face această diminuare.
Întrebat dacă a existat o comunicare a Ministerului Sănătății către cele 6 spitale care pierd banii din PNRR, Alexandru Rogobete a afirmat: „Până în momentul de față, nu. Comunicarea se va face atunci când Comisia Europeană va aproba propunerile noastre. Deocamdată, este o negociere cu Comisia Europeană”.
El a mai susținut că „nu se schimbă nimic” pentru spitalele respective. „Ei pot continua achizițiile, iar sursa de finanțare se schimbă din PNRR în BEI. Pentru cei la care am semnat contractul de finanțare, vom face un act adițional”, a spus Rogobete.
Context. Șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierd finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, potrivit cererii de modificare a PNRR pe care Guvernul a trimis-o vineri la Bruxelles. Documentul a fost obținut de Economedia și G4Media. Citește integral aici.
Ministrul Alexandru Rafila a declarat, sâmbătă, la Poiana Brașov, că „această reducere cu 700 de milioane de euro nu este de la Ministerul Sănătăţii, ci de la Comisia Europeană care a scăzut suma nerambursabilă alocată României, iar Ministerul Sănătăţii a găsit soluţia, soluţia este de a finanţa exact aceleaşi proiecte în continuare alături de multe alte proiecte, din împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii”.
Guvernul a trimis, vineri, la Bruxelles, o cerere de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care a adăugat și un nou capitol pentru energie, RePowerEU. Economedia a obținut documentul integral. Executivul taie granturi totale de 740 de milioane de euro pentru sănătate.