Ministerul Muncii: Formula pentru majorarea salariului minim va ține cont de puterea de cumpărare, de câștigul salarial brut și de productivitate

bani, lei, finante, bancnote, pensie Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Formula pentru majorarea salariului minim din România va ține cont de puterea de cumpărare, de câștigul salarial mediu brut și de productivitatea muncii, a transmis marți Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a organizat, astăzi, consultări cu partenerii sociali din sindicatele și patronatele reprezentative pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transpunerea în legislația națională a Directivei Europene privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Formula care va fi stabilită va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii, transmite Ministerul.

Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabilește că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, economice și de evoluția indicatorilor economici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: