Ministerul Finanţelor Publice verifică 17 ministere inclusiv Ministerul Muncii, dar spune că acțiunea e programată din 26 ianuarie

MINISTERUL FINANTELOR - SORIN GRINDEANU sursa foto: Inquam Photos/ Diana Oroș

Ministerul Finanţelor Publice a anunțat azi, că verifică 17 ministere, inclusiv Ministerul Muncii, dar susţine că acţiunea de control a fost programată din 26 ianuarie, scrie News.ro. Reacţia vine după ce în spaţiul public s-a afirmat că ministrul Finanţelor a trimis Corpul de control la Ministerul Muncii, după ce ministrul Raluca Turcan a afirmat că nu mai sunt bani de pensii şi alocaţii.

”Direcţia Generalã de Inspecţie Economico-Financiarã, din cadrul Ministerului de Finanţe, efectueazã în acest moment 20 de acţiuni de inspecţie la 17 ministere, printre care şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi la alte trei autoritãţi/instituţii publice. Acţiunea de inspecţie la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost demaratã în 19 noiembrie 2021, simultan cu alte 17 acţiuni de verificare”, a transmis, marţi, MInisterul Finanţelor Pulice, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, controalele sunt prevãzute în Programul de control aprobat din 26 ianuarie 2021.

”Verificãrile sunt menite sã asigurare respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativã a întreprinderilor publice şi respectarea prevederilor legale referitoare la investiţiile realizate din fonduri publice şi la bunurile din domeniul public şi privat al statului, inclusiv a celor care aparţin patrimoniului cultural naţional mobil. Acţiunile de inspecţie sunt dispuse conform prevederilor art. 22 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, ca urmare a indiciilor de abateri de la legalitate identificate la nivelul MF, potrivit prevederilor art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2011 şi ale art. 288 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Alte prevederi legale incidente sunt art. 59^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2011 şi art. 606 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 57/2019”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

Reacţia vine după ce, luni, în spaţiul public s-a afirmat că ministrul Finanţelor a trimis Corpul de control la Ministerul Muncii, după ce ministrul Raluca Turcan a afirmat că nu mai sunt bani de pensii şi alocaţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: