Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, între 8-17 aprilie. Dobânzi anuale de până la 6,85%

fidelis bvb Sursa foto: BVB

Ministerul Finanțelor anunță că lansează în perioada 8-17 aprilie o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.

De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2023.

Titluri de stat în euro, cu dobânzi de până la 5%

Totodată, în afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează luni, 8 aprilie, va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Comisioane zero și câștiguri neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere:
ü        www.btcapitalpartners.ro;
ü        www.bcr.ro;
ü        www.brd.ro;
ü        www.alphabank.ro;
ü        www.bvb.ro – Programul FIDELIS).

Ce trebuie să știi dacă donezi sânge:
Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
·        să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
·        să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;
·        să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);
·        să ai o stare generală fizică și psihică bună;
·        să ai greutatea >/= 50 kg;
·        să ai tensiunea arterială sistolică între 10 și 18 mmHg;
·        să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
·        să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
·        să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
·        femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai puțin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;
·        rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);
·        vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.
Alte beneficii pentru donatori:
·        adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
·        zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
·        bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului;
·        o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare);
·        românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an pot beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: