Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, a primit cel mai mic buget din tot guvernul: doar 183 milioane lei

Marcel Ciolacu Paul Stanescu Gabriela Firea InquamPhotos George Călin sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Proiectul bugetului de stat pentru 2022, pus duminică în transparență publică de Ministerul Finanțelor, prevede alocarea către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse primește credite bugetare de 183 milioane lei în 2022.

Estimarea pentru următorii ani este în scădere, până la 175 milioane lei în 2024. Din bugetul total, 31 milioane lei merg pe salariile angajaților.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a anunțat ca priorități majore proiecte pentru stimularea natalității, dar și pentru sprijinirea tinerelor familii prin dezvoltarea infrastructurii de locuire și îngrijire a copilului. Nu e clar în acest moment care dintre proiectele asumate de ministrul Firea au primit finanțare în bugetul pentru 2022.

Bugetul alocat Ministerului Familiei este printre cele mai mici din guvern. Iată, spre comparație, ce bugete au alte ministere:

Ministerul Culturii are alocate credite bugetare de 1,3 miliarde lei, în creștere cu 45% față de execuția din 2021.
Ministerul Sportului – credite bugetare de 521 milioane lei
Ministerul Economiei – credite bugetare alocate de 453 milioane lei
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – credite bugetare alocate de 2,5 miliarde lei
Ministerul Cercetării și Digitalizării – credite bugetare alocate de 1,7 miliarde lei

În subordinea Ministerului Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse isi desfasoara activitatea institutii publice finantate din bugetul de stat cat si institutii finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat:

1. Directii judetene pentru tineret
2. Autoritatea pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptiei
3. Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati
4. Case de Cultura Studentesti
5. Complexul Cultural – Sportiv Studentesc ,,Tei” din Bucuresti

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: