Ministerul Economiei despre operarea șantierului naval de la Mangalia, după ce Damen a cerut rezilierea acordului de asociere: “Ne manifestăm buna credință/ Continuăm demersurile pentru menținerea acestei colaborări”

Damen Mangalia Sursa foto: Damen

Statul român, acționar al șantierului Naval de la Mangalia prin Ministerul Economiei, vrea să mențină colaborarea cu partenerii olandezi de la Damen pentru operarea activității, transmit reprezentanții guvernului, într-un răspuns la o solicitare din partea Economedia. Reacția vine în ciuda faptului căDamen a a anunțat, la începutul lunii, că a cerut rezilierea acordului de asociere cu partenerul român după ce a pierdut controlul operațional și a acuzat statul de încălcare a contractului. Ministerul spune acum că partea română a invitat la negociere și consultare partenerul olandez pentru a găsi soluții valide pentru continuarea activității.

Menționăm că Economedia a solicitat ministerului o luare de poziție după ce Damen a anunțat la începutul lunii că a emis notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român, prin care statul român a devenit acționar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia. Motivul: Cadrul legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Mangalia a fost anulat. Mai precis, printr-o lege adoptată de Parlament la finalul lunii iunie, companiile aflate în situația specială a Damen Shipyards Mangalia, cu acționar majoritar de stat, dar cu control operațional privat, nu mai sunt exceptate de la legislația locală a guvernanței corporative a întreprinderilor publice. Detalii AICI

În ciuda declarațiilor împăciuitoare venite de la guvern, prin vocea ministrului Radu Oprea, care a și fost în vizită la Mangalia, compania olandeză a transmis în cea mai recentă luare de poziție (din 11 august)că așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate.

Context. La începutul lunii august, Damen a anunţat că a fost anulat cadrul legal de funcţionare a asocierii dintre companie şi statul român privind Şantierul Mangalia, prin adoptarea legii nr.187/2023 privind guvernanța corporativă. De asemenea, Damen susţine că acest fapt vine după trei ani de alte blocaje în procesul decizional şi niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanţare din partea partenerului român.

În ceea ce privește reacția statului român la notificarea transmisă de Damen privind rezilierea acordului de parteneriat cu Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia, Ministerul Economiei spune că a constituit un grup de lucru.

“La solicitarea Prim-ministrului a fost constituit un grup de lucru interministerial la nivelul Secretariatului General al Guvernului care să analizeze oportunitățile și implicațiile menținerii exceptărilor instituite prin OUG 73/2018 la aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile angajamentelor asumate potrivit componentei “Buna Guvernanță” din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, aprobat de Comisia Europeană și Consiliul UE în 2021”, ne-a transmis Ministerul Economiei.

Reprezentanții guvernului mai susțin că, în prezent, potrivit prevederilor legale în vigoare, exercitarea controlului managerial și operațional de către Damen nu este afectată sub niciun aspect. “La acest moment suntem într-un termen în care Damen a notificat statul român asupra poziției sale, iar în Legea 187/2023 a fost identificată o perioadă tranzitorie care permite astăzi partenerului olandez să își exercite toate prerogativele în conformitate cu contractul existent. În acord cu interesul societar, partea română a invitat la negociere și consultare partenerul olandez în vederea identificării, cu bună credință, a unor soluții valide pentru continuarea activității. Ne manifestăm și în continuare buna credință în relația cu Damen și continuăm demersurile pentru menținerea acestei colaborări în condiții de eficiență și în beneficiul ambelor părți”, a transmis Ministerul Economiei.

Istoric, prezentat de Damen:

    • În 2018, în contextul prăbușirii activității santierului naval din Mangalia și a deciziei fostului acționar (respectiv Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. Ltd.), de a se retrage din societateStatul Român a fost de acord cu preluarea de către Damen a participației coreene.
    • În prima etapa a tranzacțieiDamen a achiziționat 51% din acțiunile DSMa de la fostul acționar, devenind acționarul majoritar al societății.
    • Ulterior, în urma negocierilor Statul Român a impus si Damen a fost de acord să transfere, fără contraprestație monetară, 2% din acțiuni către SN 2 Mai SA (care apartine Ministerului Economiei), permițând astfel unei societăți de stat să devină acționar majoritar la santierul Damen Mangalia. Acest transfer continuă să aducă beneficii statului român, care a reușit să devină acționar majoritar la o importantă companie de construcții navale care operează unul dintre cele mai mari șantiere navale din Europa de Est.
    • Transferul a 2% din acțiunile Damen către SN 2 Mai SA a avut loc sub condiția ca, pe întreaga durată a asocierii dintre Damen și Statul Roman (prin SN 2 Mai SA), Damen să dețină controlul managerial și operațional deplin asupra santierului naval Damen Mangalia, permițând astfel Damen să gestioneze și să dezvolte activitatea în baza unui plan de afaceri elaborat de Damen.
    • În anul 2018, Guvernul României a adoptat OUG nr. 73/2018 prin care a fost inclusă în OUG nr. 109/2011 o prevedere ce excludea anumite societati comerciale din sfera de aplicare a OUG nr.109/2011. Această prevedere introdusă prin OUG nr. 73/2018, includea o excepție de la aplicarea OUG nr. 109/2011 pentru operatorii economici care ar fi fost supuși OUG nr.109/2011, ca urmare a faptului că acționarul privat nu mai deține pachetul majoritar de acțiuni și deține capacitatea financiară și tehnică necesară pentru dezvoltarea obiectului de activitate al operatorului, caz în care i se poate încredința conducerea executivă a societății, controlul său managerial și/sau operațional.
    • În prezent, aceste exceptii au fost anulate prin Legea 187/2023, iar una dintre societățile afectate este santierul naval Damen Mangalia, intrucat acordul de asociere între Damen Holding B.V. și Statul Român este încălcat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Încredințați-le corvetele și se rezolvă problema. Win – win.
    Curios cum a licitat Naval Group 1,2 miliarde și Damen 1,25 miliarde euro.
    Cred că a fost o scurgere de informație de la Damen către Naval Group.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.