Mierea este un produs important pentru România, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale (ambasador)

miere Sursa foto: Pixabay.com

Mierea este un produs important pentru România, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale, a declarat, vineri, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, care a precizat că ţara noastră este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa.

“Sunt două motive pentru care sunt interesat de mierea românească. În primul rând, mierea este importantă pentru România, iar România este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, dar are şi un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale. În al doilea rând, schimbările climatice au efecte serioase asupra mediului, implicit asupra albinelor şi polenizatorilor, iar acest lucru ne preocupă pe toţi. (…)Vom avea curând la New York o reuniune ONU privind sistemul de securitate alimentară. Nu vom vorbi strict despre producţia de miere, ci despre valoarea acestei producţii pe întregul lanţ”, a precizat ambasadorul elveţian prezent la Târgul Naţional al Mierii, potrivit Agerpres.

Arthur Mattli a subliniat că în ultimii ani Elveţia alocă fonduri considerabile în cercetare şi inovare în domeniul hranei, fiind creată şi o reţea pentru hrană şi nutriţie “Swiss food and nutrition valley”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Într-un top al patentelor, primul loc este ocupat în Elveţia de produsele farmaceutice, iar pe locul doi se află produsele alimentare. Cheltuim în fiecare zi 7,2 milioane de franci elveţieni în cercetare şi inovare pe partea de alimente. În ultimii ani cercetarea pe partea de hrană a devenit extrem de importantă în Elveţia. Ceea ce este interesant, este că şi România are cele mai mari cheltuieli în PIB din UE pe partea de hrană. Avem o mulţime de fermieri elveţieni care îşi au activitatea în România, iar unii sunt deja din generaţia a doua şi a treia. Particularitatea pentru aceşti fermieri elveţieni este că în România există această natură încă intactă şi produsele ecologice. În viitor, consumatorul va merge mult mai mult pe aceste produse ecologice. Este o situaţie win-win atât pentru fermieri şi producători cât şi pentru consumatori”, a explicat Arthur Mattli.

Acesta a afirmat că Târgurile de miere organizate în Bucureşti, de două ori pe an, pe Platforma Apicola Băneasa, sunt extrem de importante şi de valoroase, adăugând că şi-ar dori ca Elveţia să importe cât mai multă miere românească.

“În calitate de crescător de albine, la nivel de hobby, consider că ceea ce se întâmplă aici de două ori pe an (Târgurile Naţionale ale Mierii n.r.) sunt evenimente extrem de importante şi de valoroase. (…) Nu am cifre referitoare la câtă miere românească se consumă în Elveţia, dar mă uit să văd de unde vine această miere importată şi constat că vine de la distanţe mult prea mari. Cred că este important să fie exportată cât mai mult miere românească în partea elveţiană”, a adăugat el.

Nu în ultimul rând, ambasadorul a precizat că preşedintele Elveţiei şi ministrul Economiei din ţara sa vor vizita anul viitor România, context în care se vor discuta şi oportunităţile de colaborare în zona apiculturii.

“Pot să vă spun că ministrul Economiei din Elveţia va vizita România anul viitor şi atunci se vor discuta şi posibilităţile de colaborare şi pe partea aceasta a apiculturii. De asemenea, sunt încântat că ieri a avut loc vizita preşedintelui României în Elveţia şi în urma dialogului urmează anul viitor atât preşedintele Elveţiei cât şi ministrul Economiei din Elveţia să efectueze o vizită în România”, a precizat Arthur Mattli.

Diplomatul elveţian a anunţat că anul viitor, la următorul târg al mierii, va fi prezentat un film documentar elveţian, intitulat “Mai mult decât miere”, care va ilustra presiunea asupra albinelor şi importanţa mierii.

Bucureştenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.

Scopul Târgului Naţional al Mierii este de a promova apicultura şi consumul de miere în rândul românilor, reprezentând de altfel şi “o gură de oxigen” pentru apicultori din punct de vedere al valorificării producţiei.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele estimate sunt de aproximativ 1,47 de milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de circa 1 milion de familii de albine.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: