Micii întreprinzători resping planul de relansare propus de guvernul Cîțu: Suma alocată mediului privat scade dramatic

ford, masini, fabrica, auto Ford Craiova Sursa foto: gov.ro

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) critică propunerea de alocare a fondurilor UE propusă de guvernul Cîțu prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și arată să sumele destinate mediului privat scad dramatic.

”Suntem nemulțumiți de alocările din PNRR pentru mediul privat deoarece suma scade de la prima variantă din PNRR de la 3,8 la 2,4 miliarde euro, adică o scădere de aproximativ 40%, în condițiile în care evaluarea nevoilor mediului privat făcută de CNIPMMR era de minim 5 miliarde de euro – 3 miliarde granturi și 2 miliarde fonduri rambursabile”, arată Florin Jianu, președintele Consiliului IMM, într-o postare pe Facebook.

Mai mult, acesta reclamă că întreaga sumă merge spre instrumente financiare, adică împrumuturi garantate de stat, deși structura economiei românești arată că numai 3 din 10 IMMuri sunt acceptate de bănci pentru credite.

”Avem zeci de mii de IMMuri profund afectate de această criza, care au fost închise, care au nevoie de recâștigarea competitivității, ale căror venituri au fost profund afectate și nu din cauza lor, ce le oferă statul, instrumente financiare”, se întreabă retoric Jianu.

Reprezentantul IMM-urilor susține că din PNRR lipsesc cu totul programele pentru startupuri, în timp ce documentul prevede un program destinat ONGurilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: