Metroul, la 43 de ani de la inaugurarea primei magistrale : 600 000 călători folosesc transportul în subteran. Ce se întâmplă cu liniile spre Otopeni și Pantelimon, dar și cu modernizarea M 2 Berceni-Pipera

Metrou Sursa : Metrorex

Metrorex aniversează sâmbătă, 43 de ani de la inaugurarea primei magistrale de metrou din București (și din România), M 1 Semănătoarea-Timpuri Noi, o linie cu șase stații și opt kilometri construită în doar 4 ani cu ingineri și utilaje din România.

,,La data de 19 noiembrie 1979 primul tronson al magistralei I, în lungime de 8,1 Kilometri cu șase stații, pe distanța Semănătoarea (n.r astăzi Petrache Poenaru) – Timpuri Noi era dat în exploatare, în beneficiul călătorilor. Cele șase stații sunt : Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii și Timpuri Noi.
Pe 19 noiembrie 1979 din Depoul Ciurel a plecat în stația Semănătoarea primul tren de metrou care, de la peron a primit primii călători ai metroului. Până la data de 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, metroul a funcționat cu călători fiind singurul metrou care în perioada de probe a funcționat cu calatori.” potrivit site-ului Metrorex.

43 de ani mai târziu, 600 000 de călători folosesc zilnic transportul subteran, aproape de vârful din 2019 când se înregistrau 650 000-700 000 călători, spune Mariana Miclăuș, director general Metrorex. La metrou se lucrează non-stop, iar ramele ar putea să circule cu un program prelungit și după miezul nopții dacă se asigură intervalul pentru reviziile obligatorii și conducerea decide modificarea programului, a spus vineri, cu ocazia ,,Zilei Porților Deschise” la Metrorex, dispecerul Gabriel Tudor, citat de Agerpres.

La 43 de ani de la inaugurarea primelor stații de metrou, Ministerul Transporturilor care administrează Metrorex nu are niciun șantier deschis pentru extinderea rețelei de metrou, singura stație nouă care se construiește pe M 2 Berceni-Pipera fiind proiectul Primăriei Sectorului 4. Stația Tudor Arghezi va fi terminată în decembrie și inaugurată în primăvara anului viitor.

Metroul spre Aeroportul Otopeni. Singurul proiect în execuție care va începe în 2023 (la primăvară) este Magistrala M 6 Gara de Nord-1 Mai-Băneasa, primele șase stații ale liniei spre Otopeni. Constructorul turc Alsim Alarko are la dispoziție 3 ani pentru structură, tuneluri și stații și este între ofertanții care au depus candidaturi și pentru secțiunea II Băneasa -Otopeni (detalii aici). Guvernul va cere Comisiei Europene transferul celor 300 de milioane de euro din PNRR de la M 4 Gara de Nord-Filaret către M 6 Gara de Nord -Băneasa, după cum Economedia a explicat aici.

Diametrala Vest-Est, Drumul Taberei-Pantelimon. Proiectarea secțiunii Eroilor 2 – Universitate – Iancului de pe magistrala M5 Drumul Taberei – Pantelimon a ajuns la 70%, predarea documentației tehnice urmând să se facă în 2023, a transmis în septembrie, Metrorex la solicitarea Economedia. Contractul pentru proiectare și asistență tehnică a fost semnat în octombrie 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding S.R.L. & Metrans Engineering S.R.L pentru o valoare de 70 de milioane de lei și o durată totală de 5 ani. Secțiunea centrală are o valoare de aproximativ 3 miliarde lei, iar durata de execuție va fi de 4-5 ani. După predarea documentației tehnice, Guvernul trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru lansarea licitației.

M 2 Berceni-Pipera, cea mai aglomerată dintre cele cinci magistrale. Magistrala M 2 Berceni-Pipera, transporta în 2019 aproape 300 000 de călători/zi, fiind cea mai aglomerată. Deschisă pe tronsoane în 1986-1987 are nevoie de modernizarea urgentă a căii de rulare și a instalațiilor pentru a permite reducerea intervalului de succedare între stații. Metrorex a ratat în 2020 licitația de aprox. 100 de milioane de Euro, finanțare europeană pentru modernizare și va încerca o nouă procedură prin POT 2021-2027.

 

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: